Asculta acest articol
Don Bosco este numele familiar pe care i-l dădeau copiii, colaboratorii, cunoscuţii, autorităţile bisericeşti şi civile chiar de pe cea mai înaltă treaptă, deoarece dorinţa lui de a face bine oamenilor l-a condus până la tronul Pontifical şi în birourile ministeriale; şi toţi câţi l-au întâlnit şi l-au cunoscut, l-au respectat şi l-au iubit. Victor Hugo, după o îndelungată conversaţie cu el, mărturisea că a întâlnit omul cu adevărat om.
La Botez primise numele Ioan; Bosco este numele de familie, iar Don este o prescurtare familiară pentru dominus – domnul, apelativ ce se acorda şi preoţilor în semn de respect şi afecţiune.
Ioan Bosco s-a născut în ziua de 16 august 1815 în cătunul Becchi, comuna Castelnuovo d’Asti, din părţile oraşului Torino, Italia. Mama Margareta Occhiena, rămasă văduvă cu patru copii, i-a dat o solidă educaţie umană şi creştină.
Înzestrat cu inteligenţă deosebită, memorie, voinţă, agilitate corporală puţin comună, chiar de mic copil aduna în jurul său pe cei de o vârstă cu el şi organiza cu ei jocuri copilăreşti distractive; când însă auzea clopotul sunând pentru slujbă, năvăleau cu toţii în biserică. Sfinţit preot la Torino, în anul 1841, şi-a început activitatea preoţească sfătuindu-se cu Fericitul Iosif Cafasso, om de viaţă spirituală excepţională.
Programul său, devenit pasiune, era educarea tinerilor, îndeosebi a celor săraci şi părăsiţi. La început a adunat un grup mic de băieţi pe care îi ajuta să se joace, să se roage şi adesea să ia şi masa în locuinţa care îi fusese repartizată ca preot. În curând, din pricina zgomotului şi a deranjului pe care îl făceau copiii, a trebuit să părăsească această locuinţă, precum şi altele închiriate provizoriu.
În cele din urmă, şi-a găsit un adăpost stabil în şurele cumpărate de la familia Pinardi; aici s-a format prima celulă a oratoriului (*). Apoi, ajutat de mama sa Margareta, deşi lipsit de mijloace materiale şi întâmpinând multiple împotriviri, Don Bosco a dat viaţă unui mare complex socio-cultural numit Oratoriul Sfântului Francisc de Sales: loc de întâlniri duminicale pentru tinerii care doreau să petreacă o duminică în veselie sănătoasă şi sfântă, complex de şcoli de arte şi meserii pentru tinerii muncitori, şcoli regulare pentru studii umanistice.
În întreg acest complex se aplica pedagogia care mai târziu se va numi “metoda preventivă”, metodă ce se baza pe religie, raţiune şi iubire. “Practicarea metodei preventive este în întregime întemeiată pe cuvintele Sfântului Pavel care zice: Dragostea este binevoitoare, dragostea este răbdătoare; suferă totul, speră totul şi suportă orice contrarietate.”
Don Bosco a asigurat continuitate operei sale întemeind Asociaţia Sfântului Francisc de Sales (Salesienii) şi Fiicele Mariei Ajutătoare. A fost şi un foarte fecund scriitor popular şi a iniţiat mai multe acţiuni pentru dezvoltarea presei catolice. Trăind în anii învolburaţi ai Risorgimento-ului (**), a ştiut să stea departe de politică, dar a intervenit ca mijlocitor – ascultat şi acceptat – între Sfântul Scaun, Guvernul italian şi casa regală de Savoia.
Suflet sfânt, totdeauna vesel şi amabil, se simţea preot în casa săracului, preot şi în palatul regelui şi al miniştrilor. Deşi a apărat cu sinceritate şi fermitate adevărul credinţei catolice, nu s-a ruşinat niciodată de prieteniile sale cu protestanţii şi cu evreii binevoitori. “Să dezaprobăm greşelile, scria el în ‘Catolicul în viaţă…’, dar să respectăm totdeauna persoanele.” Sfântul Ioan Bosco a murit la 31 ianuarie 1888 şi a fost declarat Sfânt de Papa Pius al XI-lea în 1934.
Cuvântul Bosco înseamnă lemn, arbust; este provenit dintr-un cuvânt germanic: bosk = tufiş. În româneşte avem o asemănare cu cuvântul boschet. Nu greşim, cred, dacă ne gândim cum contemporanii lui Don Bosco au considerat că acest cuvânt îl descrie mai grăitor, având în vedere vioiciunea, umilinţa, bunătatea, dărnicia lui; de pe un pom mare nu pot culege roade decât cei care dispun de anumite mijloace; dintr-un boschet de zmeură, sau de mure, se hrănesc cu uşurinţă şi cu plăcere chiar şi copiii mici. De aceea ne-a spus Isus să învăţăm de la El, nu să creem lumi, dar să ne formăm o inimă umilă şi blândă. Don Bosco a înţeles şi a realizat dorinţa lui Isus.
* Oratoriu – loc destinat rugăciunii; prin extindere, o piesă muzicală simfonică amplă cu subiect religios: ex. Oratoriul Messias de Handel. Don Bosco, urmând pe Sfântul Filip Neri, numeşte Oratoriu lăcaşul în care făcea educaţie tinerilor, educaţie în care rugăciunea avea loc de frunte.
* * Mişcare pentru reunificarea Italiei (1821-1860)
(Vieţile Sfinţilor)
Fii primul care comentează