Asculta acest articol
Drumurile spre sfinţenie sunt nenumărate: evenimentele din viaţa pământească a acestui extraordinar sfânt ne vor dovedi cu prisosinţă cele afirmate. Juan Ciudad s-a născut la Montemor-o-novo, aproape de Evora, în Portugalia, la 8 martie 1495.
La vârsta de 8 ani, din motive necunoscute, fuge de acasă, trece în Spania şi se opreşte la Oropesa, în Noua Castilie. Locuitorii de aici, nereuşind să afle nimic despre el, nici măcar numele de familie, l-au numit Ioan al lui Dumnezeu; şi cu acest nume a rămas. Până la vârsta de 27 de ani, a lucrat ca păstor şi agricultor; apoi s-a înrolat printre soldaţii mercenari. În celebra bătălie de la Pavai, dintre Carol al V-lea şi Francisc I, se afla în rândul armatelor victorioase, adică de partea lui Carol al V-lea. Mai târziu a participat la apărarea şi despresurarea Vienei asediate de Sultanul turc Soliman I în 1529.
Renunţând la aventura militară, cât timp a mai avut ceva bani a vagabondat aproape prin toată Spania; în cele din urmă a ajuns în Africa, angajându-se ca salahor. După câtva timp trece în Gibraltar unde lucrează ca vânzător ambulant, comercializând tot felul de mărunţişuri. Nemulţumit de această activitate, se stabileşte la Granada, unde deschide o mică librărie.
Aici, Ioan al lui Dumnezeu îşi schimbă total drumul vieţii, în urma unei predici a Fericitului Ioan de Avila. Ioan părăseşte toate: vinde cărţile şi librăria, se lipseşte până şi de încălţăminte şi de haine, şi începe să cerşească pe străzile Grenadei, adresându-se trecătorilor cu fraza care va deveni emblema instituţiei pe care avea să o întemeieze mai târziu “Fatebenefratelli”, “Faceţi un bine, fraţilor, pentru voi înşivă”.
Darurile pe care le primea de la trecători, el le împărţea celor mai lipsiţi decât el. Dar locuitorii din Granada au considerat că îi vor face un bine închizându-l în azilul de nebuni. Se realiza astfel un plan al Providenţei. În azil, Ioan şi-a dat seama de ignoranţa gravă şi de vinovăţia celor care considerau că pot vindeca bolile mintale cu metode folosite de călăi şi schingiuitori. Ca urmare, îndată ce a putut să scape din acel infern, a apelat la înţelegerea unor oameni inimoşi şi cu ajutorul lor a întemeiat un azil propriu.
Grija de viaţa sufletească a bolnavilor era primul pas spre asigurarea bunei reuşite a tratamentului bolilor trupului. Ioan al lui Dumnezeu a organizat pe colaboratorii săi într-o mare familie religioasă, Ordinul Misericordienilor, cunoscuţi mai mult sub numele de Fatebenefratelli. Ioan a murit la vârsta de numai 55 de ani, chiar la aniversarea zilei de naştere, 8 martie 1550. A fost declarat sfânt în 1690. Leon al XIII-lea l-a numit patron al spitalelor şi al tuturor celor care lucrează la refacerea sănătăţii bolnavilor.
Locuitorii din Granada, dând micuţului fugar misterios numele de Ioan al lui Dumnezeu, fără să ştie au exprimat deviza şi istoria unei vieţi minunate: Ioan=dăruit de Dumnezeu; al lui Dumnezeu=devenit proprietate a Celui care este izvorul vieţii şi al oricărui bine.
Pentru înţelesul cuvântului Dumnezeu, există mai multe perspective: lumea greacă şi latină vede dumnezeirea prin noţiunea de lumină=dies; lumea germanică prin noţiunea de bine existent: Dumnezeu=Gott; bine, bun=gut; lumea slavă are aceeaşi viziune: Dumnezeu=Bog; bogaty=bogat, deţinător de bunuri.
Când omul se lasă în stăpânirea lui Dumnezeu devine el însuşi bogat în înţelepciune şi iubire; sfântul Ioan al lui Dumnezeu ne-a dovedit pe viu acest adevăr.
(Vieţile Sfinţilor)
Fii primul care comentează