Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului

Asculta acest articol

Rugăciunea Rozariului este izvorâtă din dragostea creştinilor faţă de Maica Domnului. Ea constă în împletirea unei coroane de roze spirituale, prin recitarea a 20 decade formate din câte un Tatăl Nostru, zece Bucură-te Marie şi în încheiere Slavă Tatălui.

Aceste 20 decade sunt împărţite în patru grupe de câte cinci, fiecare grupă fiind dedicată comemorării anumitor fapte şi mistere din viaţa Domnului nostru Isus Cristos şi a Prea Curatei Fecioare Maria: cinci mistere de bucurie, cinci de lumină, cinci de durere, cinci de slavă.

În mod obişnuit se recită zilnic numai câte o serie de mistere şi în decurs de patru zile se realizează un Rozariu complet, minunată împletire de rugăciune vocală şi contemplare interioară, participare vie la viaţa Mântuitorului Isus, a Maicii sale Sfinte şi a Bisericii sale.

Obiectul care este folosit pentru numărarea rugăciunilor rostite, şiragul de mătănii, este de origine foarte veche. Pustnicii din părţile Răsăritului foloseau pietricele pentru a ţine seamă de numărul rugăciunilor vocale pe care îşi propuneau să le rostească. În mănăstirile medievale fraţii laici, scutiţi de recitarea oficiului divin al preoţilor deoarece nu cunoşteau limba latină, îşi împlineau datoriile lor de pietate repetând de un anumit număr de ori rugăciunea Pater Noster; în acest scop, urmând sfatul Sfântului Beda Venerabilul, au folosit coliere formate din boabe înşirate pe o sfoară.

O tradiţie venerabilă afirmă că însăşi Maica Domnului s-a arătat Sfântului Dominic şi i-a propus să adaoge la rugăciunea Tatăl nostru şi Salutarea îngerească, formind Rozariul de astăzi. Ea a promis că recitarea cu pietate a Sfântului Rozariu va fi o armă puternică pentru îndepărtarea ereziei albigenze, care cuprinsese o mare parte din Italia şi Franţa.

Călugării dominicani au devenit susţinători înflăcăraţi ai acestei rugăciuni şi au întemeiat confraternităţile Rozariului, ai căror membri se obligau să recite zilnic, în întregime sau în parte, Sfântul Rozariu. Papa Pius al V-lea, fost membru al ordinului Sfântului Dominic, a încurajat şi a recomandat oficial recitarea lui. În curând, Rozariu a devenit o rugăciune universală a creştinătăţii catolice, un fel de “breviar al credincioşilor”, considerat la fel de valoros ca şi breviarul pe care preoţii îl recită zilnic.

Sfântul Rozariu a devenit un izvor de înălţare şi de orientare spirituală, atât în viaţa individuală cât şi în viaţa de familie. “În cadenţa dulce şi odihnitoare a cuvintelor rugăciunii Ave Maria, tatăl şi mama se gândesc la grijile familiei, la copilul pe care îl aşteaptă, la problemele pe care le pun copiii mai mari. Peste toate aspectele vieţii familiale se revarsă lumina operei de mântuire înfăptuită de Cristos, şi în mod cu totul firesc, familia se încredinţează Aceleia care a intervenit în favoarea soţilor din Cana Galileii, Mamei iubitoare a Răscumpărătorului” (Schillebeeckx).

Iniţial, Rozariul era alcătuit din 15 mistere, a căror selecţie a fost impusă de structura originară a acestei rugăciuni, organizată în baza numărului 150, corespunzător numărului Psalmilor. Cele 5 mistere de lumină, misterele vieţii publice a lui Cristos de la Botez până la pătimire, au fost introduse de către Papa Ioan Paul al II-lea, prin Scrisoarea Apostolică “Rosarium Virginis Mariae”, din octombrie 2002.

Sfântul Părinte explica în Scrisoare: “Pentru ca Rozariul să poată fi numit pe deplin un ‘compendiu al Evangheliei’, este potrivit ca, după ce am amintit întruparea şi viaţa ascunsă a lui Cristos (misterele de bucurie), şi, înainte de a ne opri la suferinţele patimii (misterele de durere) şi la gloria învierii (misterele de slavă), să medităm şi asupra unor momente deosebit de semnificative ale vieţii publice (misterele de lumină).”

Comemorarea din 7 octombrie a fost instituită de Sfântul Papa Pius al V-lea pentru a aminti victoria obţinută în 1571 la Lepanto asupra flotei turceşti, în ziua de 7 octombrie, care în acel an era o zi de duminică. La început se numea “Sfânta Maria a Biruinţei” şi se sărbătorea numai la Roma şi în împrejurimi, în prima duminică din octombrie. În 1716, sărbătoarea a fost extinsă la întreaga biserică, iar Sfântul Pius al X-lea, în 1913, a stabilit ca zi defintivă a comemorării ziua de 7 octombrie, sub titlul de “Sărbătoarea Preasfântului Rozariu”.

Calendarul nou, din 1960, a reţinut numele de “Sfânta Maria a Rozariului”. Într-un anumit sens, această comemorare cuprinde toate sărbătorile închinate Mântuitorului şi Preacuratei, deoarece prin rugăciunea Rozariului participăm zilnic la misterele de bucurie, de lumină, de durere şi de slavă ale Domnului nostru Isus Cristos, fiul Fecioarei Maria.

(Vieţile Sfinţilor)