Asculta acest articolPuțini s-ar fi așteptat din partea președintelui Klaus Iohannis să abordeze atât de tranșant problema unirii Republicii Moldova cu România. Că unirea este singura soluție de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană este o judecată cât se poate de simplă. Că o asemenea perspectivă ar crea probabil și un nou focar de război este la fel de adevărat.
Faptul că președintele preia această idee veche demonstrează că intrăm în campania prezidențială.
Profitând de poziția sau de unic, deocamdată, candidat, Klaus Iohannis își așterne o platformă largă. Unioniștii moldoveni pot fi impresionați, împreună cu românii din țară și străinătate mai sensibili la problema națională.
Este o mișcare electorală bună. Însă insuficientă. Următorul candidat are toată libertatea să declare același lucru. Nu se știe cine va fi acela. PSD nu are pregătit un contracandidat. Pe de o parte este bine pentru că îl protejează de atacuri, pe de altă parte este rău pentru că timpul trece și opțiunile se canalizează pe singurul candidat sigur. Amatorii se vor găsi.
Fiecare partid își va fixa un prezidențiabil pentru a-și face campanie la modul general. Dar în același an 2019 au loc și alegerile euro-parlamentare. Cu o personalitate scoasă în față campania devine mai ușoară.
Cel mai așteptat candidat este, totuși, al PSD. Bătălia mare se dă între cele două blocuri mari. Din acest punct de vedere PNL este asigurat. La fel și USR. Societatea civilă, adică oamenii care ies în stradă împotriva legilor justiției sunt votanții siguri ai actualului președinte.
Programatele ieșiri în stradă ale PSD au și scopul de mobilizare a electoratului de stânga în vederea campaniei prezidențiale. Lipsește doar candidatul.
Liviu Dragnea s-a profilat ca lider incontestabil al partidului, dar cu o poziție șubredă. Nu doar din cauza dosarelor de la DNA. Mulți din propriul partid îi contestă statura intelectuală și moralitatea.
Dar peste acest lucru s-ar trece ușor dacă dispar problemele juridice. Rămâne doar întrebarea dacă are cea mai mică șansă un candidat al PSD să câștige în fața unui candidat al dreptei. Mai ales dacă este și în funcție. Nu există nicio șansă.
După trei înfrângeri consecutive a patra este garantată. Stânga are cel mai mare partid pentru că dreapta este divizată. Așa a fost din 1990. Din când în când s-au făcut încercări sub deviza Uniți suntem mai puternici, sau nu putem câștiga decât împreună. Așa a fost. Au demonstrat că pot câștiga împreună, pentru ca apoi fiecare să-și vadă de partidulețul său.
La prezidențiale nici nu este nevoie de cine știe ce alianță pentru că în turul doi se formează o adevărată coaliție anti-PSD și candidatul de stânga este înfrânt fără drept de apel. Diferența mică din 2009 nu poate fi considerată o excepție pentru că PNL l-a susținut pe Mircea Geoană.
Spre deosebire de campaniile pentru parlamentare, la prezidențiale sunt suficiente sloganele și mesajele de tipul celui despre unirea cu România a Republicii Moldova. Independența justiției, statul de drept vizavi de statul paralel, aducerea românilor din străinătate acasă, siguranța cetățeanului, sunt teme eterne. Iar învingătorului nu-i reproșează nimeni că nu s-a ținut de cuvânt.
Pre-campania prezidențială cade în anul Centenarului. Asta va complica puțin lucrurile. Patriotismul, și cel adevărat și cel de paradă, pot deveni arme electorale redutabile. Ce altceva este declarația lui Iohannis despre unirea Moldovei cu România pentru ca astfel să intre în UE?
