Image 1
Image 2

Se cunoaşte investitorul misterios care vrea să vină la Olimpia

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

FC Olimpia – Dacia Brăila 3-2 (1-2)

Meci cu goluri multe,un joc plăcut, cu interesante răsturnări de scor gustate de puţinii spectatori prezenţi la meci, circa 200. Iar la final, Victoria a aparţinut Olimpiei care, cu cele trei puncte câştigate, s-a mai îndepărtat puţin de zona minată a clasamentului.

Brăilenii, la fel ca şi timişorenii în urmă cu o săptămână, nu au venit dar să se apere la Satu Mare. Ba, dimpotrivă, au jucat deschis de aici rezultând un joc plăcut, cu faze la ambele porţi.

Prima ocazie a meciului a aparţinut oaspeţilor, în minutul 11 când Iosofache a şutat, din situaţie de unu la unu cu portarul, puţin pe lângă. Patru minute mai târzu Lusamba a şutat de la 20 de metri, pe jos, dar balonul a trecut la o palmă de stâlpul stâng al porţii Daciei. În minutul 18 acelaşi Lusamba a reluat cu capul în transversală, din 6 metri, mingea centrată din corner de Brata. Zece minute mai târziu s-a deschis scorul. Jurj a pătruns pe dreapta în careu, a şutat de la 14 metri, nu foarte puternic, pe jos la colţul lung. Dar portarul |icrea a respins balonul în faţă, la Lusamba, liber la 6 metri, care a împins balonul în plasă. După gol, oaspeţii se văd mai mult în atac şi, după o intervenţie bună a lui F. Muntean la şutul lui Iosofache, reuşesc să egaleze şi apoi să preia conducerea. Mai întâi, în minutul 40, a egalat Sorin Frunză, cu un şut plasat, de la 20 de metri, lângă bară. În minutul 42 Iosofache a fost agăţat de Brata în careu, iar centralul fluieră penalty. Lovitura de la 11 metri a fost transformată cu siguranţă de veteranul Sorin Frunză (ex Rapid).

Sătmărenii intră la vestiare cu capetele plecate dar, după pauză, în teren apare parcă o altă echipă, mai motivată, mai decisă, cu un joc mult mai elaborat. În plus, se schimbă şi aşezarea în teren. Villand este retras fundaş dreapta, Duruş a trecut pe partea stângă a apărării, iar Brata a fost avansat mijlocaş acolo une se simte cel mai bine. Drept urmare Olimpia a egalat rapid, în minutul 48 când, la o fază petrecută pe dreapta, Jurj a reluat din 5 metri, pe sub portar, centrarea venită de la Miholca.

În minutul 60, după atacuri prelungite ale Olimpiei, şi după 5 cornere consecutive în 2-3 minute, Lusamba a adus echipa sătmăreană în avantaj 3-2, cu o lovitură cu capul expediată din marginea careului de 6 metri.
Până la final le ambele echipe au avut câteva ocazii bune de gol, oaspeţii chiar foarte mari, în situaţii de “singur cu porarul”. Dar scorul nu s-a mai modificat aşa că Olimpia a câştigat acest joc important.

Olimpia: F. Muntean – Duruş, Hlinca, Cr. Munteanu, Brata (80 V. Pop) , Miholca, R. Rus, Villand, D. Muntean (cpt.), Lusamba, Jurj (90 Cubaş). Rezerve neutilizate: Şuta – Fl. Achim, Szasz, Nemeş, L. Vincze.

Dacia Unirea: Ţicrea – Niţă, Ghiocel (70 Banyoi), Covaciu, Frunză (cpt.), Iosofache (46 Olenic), C. Mihai, Puia (46 Oprea), C. Roşu, Ol. Bucur, Al. Pop. Antrenor: Alin Pânzaru.

Stimulente pentru jucători oferite de Vasile Bud

Înainte de meci, omul de afaceri sătmărean Vasile Bud i-a motivat pe jucătorii Olimpiei promiţându-le acestora o primă destul de consistentă. La final s-a ţinut de cuvânt, iar jucătorii au încasat prima promisă, 20.000 de lei pentru întreaga echipă şi staff tehnic.

De altfel, misteriosul investitor despre care se vorbea de câteva zile este Vasile Bud, un binecunsocut om de afaceri sătmărean. Am discutat cu dl. Bud la pauză, iar acesta a confirmat intenţia sa de a se implica în susţinerea echipei.

“Doresc să mă implic, am discutat în acest sens cu conducerea clubului, cu reprezentanţii actualilor finanţatori, Consiliul Local, Consiliul Judeţean. Dacă vom găsi formula convenbilă pentru toate părţile, vom porni împreună la drum”, a spus Vasile Bud.

Rezultatele etapei 17:
• FC Olimpia – Brăila 3-2
• Afumaţi – Chindia 0-0
• Baloteşti – Metaloglobus 2-0
• UTA – ASA Tg. Mureş 1-2
• Pandurii – Ripensia 1-1
• Miroslava – Suceava 0-1
• Mioveni – Snagov 2-2
Duminică, 12 noiembrie
• Călăraşi – Argeş
• Hermannstadt – Clinceni
• ASU Poli – Luceafărul

4 comentarii

  1. Daca se va gasi o formula de colaborare si dl Bud are intentii serioase atunci cu o cheltuiala eficienta si controlata a banilor conditionata de o performanta reala iar cei care vor fi platiti sa se sacrifice pt club atat cei din conducere pt oferirea de conditii optime cat mai ales cei din teren , atunci nu va avea decat de castigat atat ca imagine pt el cat si pt firmele pe care le conduce(eu personal am sa le recomand),si nu in ultimul rand pt oras. Odata ce se va vedea o schimbare sigur vor aparea si spectatorii din ce in ce mai multi.
    Bineinteles ca sunt multi contestatari :unii de ce nu se face ceva …altii de ce se va face in fotbal si nu in alta parte. Sigur ca bine ar fi sa avem cate un investitor in toate domeniile! Pana atunci….felicitari d-le Bud si mult succes.Eu nu am posib dv, dar voi fi pe stadion.

  2. D-le Bud m-ati dezamagit !…, intr-un lucru mai destept si mai bun /folositor pt. toti satmarenii nu ati gasit in care sa va bagati banii ?. Am pregatit sampania, am vrut sa sarbatoresc si uite cum mi-ati stricat sarbatoarea….. Luati toata Olimpia si finantati-l inspre folosul sau paguba dvs.!. Nu mai scapam niciodata de acest mare sugator de bani publici ai Satmarului ?.

  3. Daca se infaptuieste colaborarea domnului BUD cu autoritatile locale sunt convins ca vor veni langa echipa si alti oameni de afaceri iubitori de sport,iar obligatia noastra ,a suporterilor ,este sustinerea neconditionata a echipei,atat pe stadion,cat si prin cumpararea de abonamente ,indiferent de rezultate,contand, pe moment, doar salvarea echipei. Speram ca si conducerea judetului va gasi solutia legala de sprijinire a echipei,iar daca se considera ca vechiul presedinte Karda ,nu doreste decontarea sumelor primite,exista organe abilitate sa-l convinga!!!!!.HAI OLI,MULTUMIM ANTICIPAT DOMNULUI BUD.

Lasă un răspuns

Connect with