Şcoala, drepturile şi obligaţiile elevilor români în diferite perioade istorice

Asculta acest articol

Recent, a intrat în vigoare noul statut al elevului, cu noi reguli. În acest context, credem că ar fi interesant de ştiut cum au evoluat de-a lungul timpului regulile care prevăd drepturile şi obligaţiile elevilor.

În materialul de mai jos, facem o schiţă sumară a evoluţiei regulamentelor şcolare în contextul dezvoltării învăţământului românesc. Vom contura trei mari perioade istorice: prima, începând cu reformele din vremea lui Alexandru Ioan Cuza până la reforma învăţământului din 1948, a doua, perioada1948-1989 şi a treia, perioada de după 1989.

I Şcoala de acum 100 de ani

La sfârşit de secol IX şi început de secol XX se puneau bazele învăţământului modern, iar educaţia era o prioritate. În acea perioadă, trei din patru români de la sate nu ştiau să scrie şi să citească.
În 1864, Alexandru Ioan Cuza aproba prima Lege a Instrucţiunii Publice, iar în 1866 apare primul Regulament de ordine şi disciplină pentru licee şi gimnazii.
În calitate de ministru, profesorul Spiru Haret a fost cel care a revoluţionat sistemul de educaţie, la sfârşitul secolului al XIX-lea. În anul 1899, procentajul „ştiutorilor de carte” era de 22% . După 13 ani, datorită ideilor lui Spiru Haret, 40% din populaţia ţării putea să scrie şi să citească. El a prelungit durata învăţământului secundar, de la 7 la 8 ani, şi l-a împărţit în două cicluri: inferior, adică gimnaziu, şi superior, echivalentul liceului de astăzi. Totodată, ministrul Instrucţiunii Publice de atunci a sprijinit dezvoltarea învăţământului în mediul rural. Spiru Haret îşi dorea că elevii să înveţe logic, fără să memoreze informaţiile. „Peste tot se impune a se face aplicaţii şi a se dezbrăca învăţământul cât mai mult posibil de caracterul abstract şi pur teoretic”, sublinia ministrul educaţiei. Succesul reformelor lui Spiru Haret se datorează şi intelectualilor care i-au urmat şi au mers pe linia trasată de el.
În perioada interbelică, cel care a continuat politica lui Spiru Haret a fost Constantin Angelescu, un renumit chirurg.
Contemporanii i-au spus „doctorul cărămidă”, pentru că pe timpul lui s-au construit peste 7.000 de şcoli. El a fost ministrul Instrucţiunii Publice în toate guvernele liberale din perioada interbelică, ceea ce denotă coerenţa demersului guvernamental.
„Baza învăţământului nostru a fost umanistă până în epoca Ceauşescu”, spune Nicolae Manolescu.„În interbelic încă conta autonomia intelectuală. Capacitatea de a spune lucruri de la tine, argumentat. Lucrul ăsta a dispărut cu totul ulterior”, subliniază Theodor Paleologu.

Carnetul de şcolar

Carnetul şcolar era denumit livret personal în perioada interbelică. În acel carnet erau trecute notele de la şcoală, precum şi îndatoririle fundamentale ale elevului, obicei care s-a păstrat peste ani. Principalele îndatoriri erau extrase din Legea şcoalelor primare. De cele mai multe ori carnetul şcolar oglindeşte modul în care un elev se raportează la şcoală, dacă acesta învaţă bine, dacă frecventează cursurile sau dimpotrivă.
Prima datorie a elevilor consta, în anul 1935, în “a veni regulat la şcoală cu un sfert de oră înainte de începerea lecţiunilor, curaţi, cu veşmintele în ordine, cu lecţiunile învăţate, cu lucrările în scris făcute, cu cărţile şi toate cele necesare lecţiunilor”. Următorele două reguli prevedeau ca elevii să se poarte cu respect faţă de fiecare dintre institutorii şcolii, respectiv păstrarea liniştii perfecte şi atenţie maximă la ore. O altă obligaţie a elevilor în perioada interbelică era aceea de a avea o… purtare înţeleaptă, vrednică de iubirea părinţilor şi stima tuturor oamenilor în general. Spre deosebire de zilele noastre, când elevii mai mari îşi vând cărţile elevilor mai mici, în deceniul 3 al secolului trecut acest lucru era interzis cu desăvârşire. În regulament mai era stipulată şi interzicerea jocurilor de noroc. “Nu este permis şcolarilor a vizita nici chiar cu părinţii lor localurile de distracţiuni primejdioase din punctul de vedere al educaţiunii şi al vârstei lor fragede”, era una din prevederile regulamentului şcolar interbelic
Elevii de clasa a doua din acea vreme învăţau nu mai puţin de 15 materii. Scrierea şi exerciţiile gramaticale, cetirea, exerciţiile de memorie şi reproducere, exerciţiile de intuiţiune, exerciţiile de compunere erau disciplinele curente. În acei ani se mai învăţa matematică, religie, istorie, geografie, ştiinţe fizico-naturale, caligrafie. Ultimele patru materii erau “desemnul”, cântul, exerciţiile corporale şi lucrul manual. O pagină din livretul personal era dedicată însemnărilor cadrelor didactice cu privire la purtare, curăţenie corporală, curăţenia caietelor şi a cărţilor, frecvenţa participării la ore. Un paragraf menţionat pe ultimele pagini ale livretului aminteşte despre contribuţiile benevole ale cetăţenilor din circumscripţia şcolară ale părinţilor elevilor, ale foştilor elevi. Adică un fel de fond al şcolii doar că ceva mai transparent decât cel din zilele noastre.

II Şcoala în comunism

Elevi în uniforme, săli de clasă cu poza tovarăşului deasupra catedrei, manuale unice, abecedare cu texte patriotice, sesiuni de muncă pe câmp, îndatoriri şi obligaţii pentru copii, încă de la intrarea în grădiniţă. Aşa arăta sistemul de învăţământ românesc în vremea regimului comunist.
Copiii erau înregimentaţi în sistemul de învăţământ şi organizaţiile comuniste încă de la vârsta de 4 ani. ”Şoimii patriei”, ”Pionierii” şi ”UTC-iştii” au fost create de comuniştii care doreau o societate ideală, supusă regulilor şi îndatoririlor. Menirea organizaţiilor era de a creşte copiii ”croiţi” pe măsura omului nou.

Despre reforma învăţământului din anul 1948

Avem o scurtă descriere a perioadei de trecere la la sistemul de învăţământ de după 1948, făcută de Gavril Cavaşi, profesor de matematică la actualul Colegiu Naţional Mihai Eminescu Satu Mare.
„A fost o perioadă de colonizare a României ca stat. În esenţă, reforma învăţământului din anul 1948 a însemnat copierea modelului sovietic şi a urmărit ca intelectualii să fie la un nivel cât mai scăzut. Învăţământul obligatoriu a fost redus la patru clase primare, ciclul gimnazial avea durata de trei ani (şapte clase), iar cel liceal de zece clase. Diferenţa fiind prea mare însă, copierea nu s-a putut face decât treptat. Aşa s-a ajuns ca în 1954 să fie două serii de absolvenţi de liceu, una cu 10 clase, iar alta cu 11 clase. A fost introdus studiul limbii ruse încă din ciclul primar, dar măsura a fost respinsă deoarece reprezenta un simbol al cotropitorului”.
Cu toate necazurile pe care i le-a adus schimbarea regimului politic, Gavril Cavaşi nu este pătimaş în aprecieri. Astfel, el vede şi părţile pozitive ale reformei sistemului de învăţământ: dezvoltarea învăţământului tehnic, respectiv trecerea de la învăţământul destinat elitelor la învăţământul de masă. În acea perioadă, învăţământul a devenit accesibil pentru marea masă a populaţiei.

Înregimentare, uniforme, reguli…

La 4 ani, un copil care intra în grădiniţă învăţa ce înseamnă comunismul. ”Şoimii Patriei”, organizaţie comunistă a copiilor preşcolari şi şcolari în vârstă de 4 – 7 ani, a fost înfiinţată în 1976. Scopul organizaţiei era: “educarea moral-civică a copiilor, în spiritul umanismului, al dragostei şi respectului faţă de patrie şi popor, faţă de “Partidul Comunist Român”. Şoimii aveau uniformă şi multe îndatoriri. Fetiţele purtau fustiţă albastră (pantalon albastru), bluză portocalie cu epoleţi, fundă roşie cu tricolor, pălărie albastră, ciorapi albi, ecuson. Băieţeii de grădiniţă erau îmbrăcaţi cu pantaloni albaştri (lungi si scurţi, în funcţie de anotimp), bluză portocalie cu epoleţi, fundă roşie cu tricolor, şapcă albastră, ciorapi albi şi ecuson. Îndatoririle copiilor îi vizau pe mai marii ţării: ”cunoaşterea Drapelului PCR, recunoaşterea portretului tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi al tovarăşei Elena Ceauşescu”. După grădiniţă, până la 14 ani, elevii intrau în altă organizaţie, ”Pionerii”. Intrarea în rândurile pionierilor se făcea în clasa a II-a. Cei mici erau primiţi în rândurile organizaţiei de colegii lor mai mari, din clasa a IV-a, iar intrarea se făcea sub jurământ: “Eu, …(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizaţiei Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăţ bine, să fiu harnic si disciplinat, să cinstesc cravata roşie cu tricolor”. Pionerii aveau şi ei uniformă: nelipsita cravată roşie cu inel, cămaşă albă, fustă sau pantaloni negri.
Odată cu intrarea la liceu, copiii deveniţi adolescenţi intrau în Uniunea Tineretului Comunist. Nu orice elev de liceu ajungea însă în UTC. Puteau deveni membrii elevi din clasa a VIII-a, cu merite deosebite la învăţătură, iar în clasa a IX-a şi a X-a puteau fi primiţi şi cei mai slabi la învăţătură. Odată admis în UTC, un elev trebuia să accepte anumite reguli şi îndatoriri. Cei care nu se comportau conform cerinţelor riscau excluderea. Pentru un licean din vremea lui Ceauşescu, excluderea din UTC însemna excluderea de la viaţa socială, marginalizarea şi monitorizarea intensă de către informatori. Excluderea din UTC se făcea, de cele mai multe ori, printr-un proces la nivel de organizaţie şi era consecinţă a unei fapte grave.
În toţi anii de şcoală, regimul impunea uniforma obligatorie. La grădiniţă, copiii purtau şorţuleţ bleu cu fundiţă albă, iar în ciclul primar şorţuleţ pepit alb-albastru. La clasele V-VIII, uniforma consta în sarafan albastru şi cămaşă bleu pentru fete, sacou, pantaloni negri şi cămaşă bleu pentru băieţi.
Fetele purtau obligatoriu bentiţă albă, iar băieţii şapcă. Nimeni nu intra în şcoală fără matricolă, o bucată de pânză pe care erau trecute şcoala la care era înscris elevul si numărul de înmatriculare al acestuia. Cravata roşie şi inelul de plastic erau alte elemente fără de care elevii nu intrau la ore.

Carnetul de elev

Carnetul de elev, în care erau trecute notele de la şcoală, conţinea şi îndatoririle fundamentale ale elevului. “Carnetul de elev este oglinda activităţii şcolare şi a conduitei elevului. Calitatea de elev trebuie să se reflecte în atitudinea perseverentă şi entuziastă faţă de învăţătură şi muncă, în comportarea corectă şi demnă în şcoală şi în societate”, se menţiona în carnetul de elev care avea pe copertă stema Republicii Socialiste România. Elevii aveau trecute în carnetul de note nu mai puţin de 15 îndatoriri, cea fundamentală fiind iubirea de ţară. “Elevul are îndatorirea fundamentală să iubească patria noastră, Republica Socialistă România, să dovedească dragoste şi devotament faţă de partid, pentru cauza socialismului şi comunismului, prin atitudinea lui faţă de învăţătură şi muncă, prin întreaga sa comportare în şcoală şi în afara şcolii, prin preţuirea tradiţiilor glorioase de luptă ale poporului pentru eliberarea naţională şi socială, prin participarea la acţiunile patriotice.”Carnetul de elev trebuia semnat de părinţi şi păstrat cu mare grijă.

III Şcoala în regimul actual

De 28 de ani, şcoala românească se află într-o continuă schimbare. În acest interval de timp, învăţământul a avut 25 de miniştri şi cel puţin 25 de reforme. Perioada de după revoluţie, se caracterizează prin încercări eşuate de a opera reformă după reformă, după chipul şi asemănarea miniştrilor care s-au perindat, unii dintre ei fiind totalmente străini de problemele şcolii româneşti. După 1990, au apărut nenumărate universităţi particulare, unele dintre ele adevărate companii comerciale, care oferă diplome contra cost.
Rezultatul: 42% dintre elevi sunt analfabeţi funcţional. Adică scriu, citesc, dar nu înţeleg ceea ce citesc şi nu corelează informaţii. În plus, pică teste simple de logică.
În anul 2018, Gheorghe Miclăuş, fost preşedine al Consiliului Judeţean Satu Mare şi fost director director al Colegiului Naţional Mihai Eminescu, deplânge soarta şcolii româneşti. ,,Din păcate, în ultima perioadă, calitatea învăţământului a scăzut, absolvenţii buni ai colegiului au preferat să caute de lucru în străinătate, în aşa fel încât în ultima perioadă putem să vorbim chiar de un exod al creierelor. Este mare păcat pentru că, în ultimii ani, crema tineretului nostru pleacă, iar noi, cei care suntem mai în vârstă, credem că ar trebui să ne punem nişte întrebări şi să vedem dacă nu suntem noi cei de vină. Nu zic că nu-i bine să lăsăm tineretul să aleagă ceea ce-i mai bun pentru ei şi să aibă deschidere în toată lumea, dar ar fi bine să se întoarcă cât mai mulţi acasă. Din păcate, se pare că cel puţin deocamdată acest lucru nu se va întâmpla”, şi-a exprimat incertitudinile Gheorghe Miclăuş.

Noul statut al elevului

Noul statut al elevului a intrat în vigoare în toamna anului 2018 şi aduce noi reguli. Potrivit Statutului elevului, calitatea de elev se dobândeşte, prin înscrierea în învăţământul preuniversitar şi se păstrează până la încheierea studiilor din învăţământul secundar superior liceal, profesional, respectiv terţiar non-universitar.
Astfel, elevii trebuie să aibă o ţinută vestimentară decentă şi adecvată şi să nu afişeze comportamente jignitoare, indecente, de intimidare sau discriminare. De asemenea, elevii nu se pot manifesta violent faţă de colegi şi profesori şi trebuie să elaboreze lucrări originale, respectând dreptul de autor.
Elevii pot cere, în cadrul unităţilor de învăţământ, să le fie recunoscut dreptul la respectarea imaginii, demnităţii şi personalităţii proprii, precum şi la protecţia datelor personale. În consecinţă, sancţionarea elevilor sub formă mustrării în faţă colectivului clasei este o practică interzisă expres prin statut.
Elevii au dreptul de a oferi feedback semestrial cadrelor didactice care predau la clasă, prin intermediul unor fişe anonime, fără că această să le afecteze în vreun fel raporturile cu cadrul didactic evaluat. Ei pot solicita comunicarea rezultatelor de la evaluările scrise de la clasa în maximum 15 zile lucrătoare, rezultate pe care le pot contesta, personal sau prin intermediul părinţilor, tutorelui ori susţinătorului legal. Nici notele din catalog nu mai pot fi consemnate de profesori înainte ca elevul să fie informat cu privire la acestea.
Ei mai au dreptul de a oferi feedback semestrial cadrelor didactice care predau la clasă, prin fişe anonime. Acestea vor fi completate la clasă şi predate cadrelor didactice în vederea identificării celor mai eficiente metode didactice. Totodată, „este permisă utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs numai cu acordul cadrului didactic, în situaţia folosirii lor în procesul educativ sau în situaţii de urgenţă”. Tinerii mai au şi dreptul la protest, „în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, fără perturbarea orelor de curs”.
Sancţiunile ce pot fi aplicate elevului sunt: observaţia individuală, mustrarea scrisă, retragerea temporară ori definitivă a bursei de care beneficiază, mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de educaţie, preavizul de exmatriculare şi, în final, exmatricularea.

Organizaţia actuală a elevilor

Organizaţii ale elevilor funcţionează încă din anul 1999, în contextul unor proiecte de nivel regional. Însă, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Elevilor din România au fost reglementate abia în 2005, în preajma aderării ţării noastre la UE. Existenţa unui Consiliu al Elevilor în sistemul de învăţământ a fost un punct obligatoriu în rândul clauzelor de aderare a României la Uniunea Europeană pe care ţara noastră şi l-a asumat. La nivelul Uniunii Europene, organismul reprezentativ al elevilor este Uniunea Europeană a Consiliilor Elevilor – OBESSU (The Organising Bureau of European School Student Unions).
Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea unităţilor preuniversitare din 2005, emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prevede constituirea Consiliului Elevilor în fiecare unitate de învăţământ de stat şi particular. Astfel a fost creat cadrul legal, respectiv obligativitatea constituirii acestor consilii.
Consiliul Elevilor reprezintă o formă de organizare asociativă a elevilor cu un rol important în democratizarea şcolii şi a relaţiilor profesor-elev. Prin intermediul acestui organism, elevii îşi pot alege reprezentanţii, pot formula puncte de vedere şi pot elabora propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şcolare.
Din numeroasele comunicate remise presei de Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) rezultă că organizaţia lor este din ce în ce mai independentă şi hotărâtă să se lupte pentru ca vocea elevilor să fie auzită în sistemul de învăţământ. Aflat la o şedinţă a Consiliului Judeţean al elevilor Satu Mare, Florin Râşteiu, vicepreşedinte CNE, a spus că organizaţia elevilor încearcă să evite implicarea profesorilor în deciziile lor. În acest scop, în locul profesorilor, ei au consilieri foşti preşedinţi de organizaţii judeţene, cu experienţă în cunoaşterea problemelor cu care se confruntă.