Image 1
Image 2

Satu Mare primeşte noi fonduri prin Ministerul Dezvoltării

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Primarul Kereskényi Gábor a discutat miercuri, 12 ianuarie, cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, despre proiectele pe care Primăria Municipiului Satu Mare le va depune pe PNRR, componenta 10- Fond local.

Municipiul Satu Mare va beneficia pe această componentă, în prima etapă, de un buget prealocat de peste 9 milioane de euro, care poate fi suplimentat.

Primăria Municipiului Satu Mare intenționează să obțină finanțare pentru construcția de piste de biciclete, achiziționarea de autobuze nepoluante, realizarea unui management inteligent al traficului, stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuințe pentru specialiștii din învățământ, sănătate, dar și pentru tineri din grupuri vulnerabile.

Reamintim că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a dublat la finalul anului trecut suma alocată pentru construcția Podului peste Someș – amplasamanet str. Ștrandului. Suma inițială asigurată de Ministerul Dezvoltării a fost de 81,34 milioane de lei, iar la această sumă s-au mai alocat 80 de milioane de lei pentru construcția podului peste râul Someș, informează Primăria Satu Mare.

Primarul Kereskényi Gábor a afirmat că Ministerul Dezvoltării va asigura astfel aproape 80% din valoarea proiectului. „Construcția Podului peste Someș, zona str. Ștrandului este cea mai mare investiție a municipiului Satu Mare din ultimii 30 de ani, un proiect eșuat în 2016. Am reușit să asigurăm finanțarea necesară, să licităm investiția, să începem lucrările. Îmi amintesc câți s-au îndoit de capacitatea noastră de a demara construcția acestui pod peste Someș. Acum oamenii văd cu ochiul liber cum avansează lucrările”, a spus primarul Kereskényi Gábor.

De altfel, ministrul Dezvoltării a vizitat în mai multe rânduri șantierul podului de la Satu Mare, declarând că investiția este una importantă.

De altfel, de numele lui Cseke Attila se leagă și cele mai importante investiții din sistemul sanitar din Satu Mare, în perioada în care a ocupat funcția de ministru al Sănătății: reabilitarea Spitalului de Boli Contagioase, UPU Satu Mare, Secția de Oncologie, Ambulatoriul de Specialiate, Computerul Tomograf.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns