Image 1
Image 2

Sătmăreanul Alexandru Contraș a reprezentat țara cu cinste

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În Grecia, la a 13-a sesiune a directorilor de Academii Naționale Olimpice

contrasÎn perioada 7-14 mai, orașul Olympia din Grecia a găzduit a 13-a sesiune a directorilor de Academii Naționale Olimpice. Au participat 77 de țări, pentru un total de peste 100 de reprezentați. Iar spre bucuria noastră, din România l-am avut pe sătmăreanul Alexandru Contraș (foto – stânga), directorul Filialei Satu Mare a Academiei Naționale Olimpice, reprezentând Comitetul Olimpic Sportiv Român.

Și cum tradiția spune că fiecare țară trebuie să trimită doi reprezentanți, alături de sătmăreanul nostru s-a aflat și Cristiana Schmaler din Reșița. Participanții au fost așteptați la Atena de reprezentanți ai Academiei Olimpice Internaționale, după care s-a făcut deplasarea la Olympia, orașul unde s-au născut practic jocurile olimpice. Mai exact, la un complex unde timp de mai multe zile, lectori au susținut o serie de conferințe. S-au format mai multe grupe, Alexandru Contraș a ales una dintre grupele francofone, din care au mai făcut parte reprezentați ai statelor Mali, Togo, Burundi, Maroc, Rwanda, Uruguay și Niger. Coordonatorii grupului au fost Dominique Paret (Franța) și Ridha Layouni (Tunisia). De două ori pe zi aveau loc întâlniri în comisii, în care erau dezbătute mai multe subiecte legate de olimpism, educație olimpică, dezvoltarea durabilă a ideilor olimpice etc. Nominalizarea profesorului Alexandru Contraș pentru această sesiune nu a fost una întâmplătoare. Fostul director al DJST Satu Mare a întocmit o lucrare în limba franceză, “Olimpismul ca formă eficientă și utilă pentru dezvoltare și durabilitate”, pe care a prezentat-o în plen la Olympia.

Lucrarea a fost premiată cu o diplomă de Academia Olimpică Internațională. Diploma a fost înmânată chiar de președintele Isidoros Kouvelos, după cum puteți observa și în poza alăturată articolului. Din câte ne-a transmis Alexandru Contraș, la traducerea lucrării a contribuit și profesorul de franceză Janos Bobi.

“Pentru mine a fost o onoare să pot să reprezint Academia Națională Olimpică, să reprezint țara. Este o mândrie pentru mine să particip la acest înalt for al sportului mondial și o onoare. Am făcut toate eforturile să reprezint România cu cinste”, ne-a declarat Alexandru Contraș, cel care de curând a ajuns acasă. Și îl așteptăm pe profesorul Alexandru Contraș la o emisiune Informația TV în care să ne povestească mai pe larg detalii legate de această participare și despre lucrarea premiată zilele trecute.

Alexandru Contraș este profesor la Colegiul Național “Ioan Slavici”, este președintele Filialei Satu Mare a Academiei Naționale Olimpice, are o activitate pe tărâm sportiv de aproape 40 de ani, ca profesor, inspector și fost director al DJST Satu Mare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with