Asculta acest articolCe lipsește? Emoția, ar spune un politician versat. Lipsește entuziasmul de la vârf. În schimb, oamenii simpli simt Centenarul ca o adiere care vine de peste timp. Încet, dar sigur, emoția de început de lume își face loc printre mizeriile de zi cu zi din viața cotidiană.
Mizerii politice, mizerii sociale, până la urmă, mizerii morale.
S-a spus și s-a tot spus că România nu este pregătită pentru a prelua președinția rotativă a Consiliului European.
În realitate, România nu este pregătită pentru a-și cinsti cum se cuvine venerabila, dar în istorie frageda vârstă de o sută de ani. Suntem un stat tânăr. Un stat tânăr înhămat la o națiune bătrână. Bătrână, dar vioaie, neramolită, nesclerozată. Și totodată suntem o națiune tânără din moment ce un sfert din populația ei a fost în stare să-și ia lumea în cap, să plece în cele patru zări pentru o viață mai bună.
Suntem o națiune, veche, dar într-un stat tânăr. Politicienii, clasa politică, dau semne de ramolisment. Și, din păcate, există tendința de a pune semnul egal între politicieni, între conducători și țara pe care o conduc.
Istoricul Doru Radosav, la un simpozion pe tema Centenarului spunea foarte bine că România nu are nevoie de “proiect de țară”, ci are nevoie de un proiect de stat. Proiectul de țară a fost realizat acum o sută de ani. Și este la fel de actual. Este adevărat, mai ciuntit un pic pe la margini.
Imediat după Unire a urmat un “proiect de stat”. A fost realizat într-un timp record în perioada interbelică. A venit al doilea război mondial, au venit tancurile sovietice și totul s-a prăbușit.
După căderea regimului comunist s-a regândit un proiect de stat, având ca ținte intrarea în NATO și UE. Apoi totul a înghețat. Am intrat în NATO și UE ca într-un loc străin în care nu știm ce avem de făcut.
Ne uităm spre SUA, ne uităm spre Bruxelles și Strasbourg, spre Comisia de la Veneția și întrebăm mereu “noi ce avem de făcut?”.
Și ni se tot spune, ni se explică, dar se pare că nu înțelegem sau nu vrem să înțelegem. “Statul de drept” este în fond un proiect de stat, a statului pe care ar trebui să-l desenăm simplu, pe înțelesul tuturor.
Unde intră politica nu este nimic simplu. Ceea ce se întâmplă în această perioadă pare un concurs de ghicitori. Sau de bancuri. Unul spune o cimilitură, alții în loc să o dezlege spun, la rândul lor, alte cimilituri.
Este un întreg circ, iar circ fără bufoni, fără măscărici, nu există. Impresia generală despre cum arată România în anul Centenarului este dezastruoasă. Nu la bază, fundamentul este bun, sănătos.
Se vede în aceste zile, în această adevărată Săptămână Mare a Centenarului. Sus, la cap, acolo sunt problemele.
Nu funcționează Parlamentul, nu funcționează la parametri normali Guvernul și instituția prezidențială.
Restul vine de la sine, restul instituțiilor sunt exact așa cum le gândește Parlamentul, Guvernul și Președinția. În anul Centenarului s-a vorbit de un milion de ori mai mult despre DNA, SRI, justiție etc. decât despre cum ar trebui să arate un proiect de stat.
S-a manipulat populația și de unii și de alții încât este de mirare că oamenii din sistemul juridic nu și-au luat lumea în cap și să plece la cules de căpșuni în Spania. Sau să plece la fel ca medicii.
De multe ori, de foarte multe ori în istorie s-a spus “așa nu se mai poate”. Ar fi tragic să spunem și noi în exact anul Centenarului “așa nu se mai poate”. Și, totuși, se poate. Cum se spune, se poate și mai rău. Dar și mai bine.
