Asculta acest articolÎmprumutăm acest titlu de la poetul Ady Endre care-și intitula o carte apărută în 1907 “Sânger și aur”. Fiind și un publicist cu o pană ascuțită, considerat unul dintre cei mai liberali intelectuali ai vremii, alături de prietenul său Octavian Goga, în versurile acestui poet născut în satul ce-i poartă azi numele, se simt foarte puternic frământările timpului. Nu foarte diferite de cele de azi.
Mai târziu volumul “Sânge și aur” avea să fie tradus în limba română de un profesor venit la Satu Mare tocmai din județul Teleorman. Era, așadar, conjudețean cu Liviu Dragnea.
Să admitem că titlul acestui text este legat de dezbaterea pe marginea propunerii președintelui PSD de aducere în țară a unei rezerve de 61 de tone de aur aflate la Londra.
Nu-i putem aduce în țară pe românii plecați în cele patru zări, dar iată că aducem aurul. Este foarte evident că demersul are un caracter poltic din moment ce inițiativa este semnată de însuși președintele PSD. Doar doi parlamentari semnează actul ce se vrea istoric: unul este Liviu Dragnea, celălalt Șerban Nicolae.
Nu ne pricepem la depozitele de aur. Foarte mulți nu știu de ce rezervele de aur ale unei țări sunt depozitate în altă țară. Noi ne-am ars cu tezaurul trimis la Moscova însă era vorba de război. Indiferent de motivele pentru care aurul a fost dus la Londra în 1999, cert este că febra aurului a cuprins întreg mediul politic, de asemenea și opinia publică. Aurul continuă să fie un simbol al bogăției, dar și al lăcomiei.
Dacă ar fi să adaptăm titlul cărții poetului Ady Endre la realitatea de azi, sintagma “aur și sânge” s-ar putea desface în două părți cu potențial de slogan: “Aur afară, sânge în țară!”. Nu este nicio exagerare pentru că omul secolului 21 a început să-și conducă viața după slogane. Suntem prizonierii sloganelor. Politicienii, mai mult decât oricine, profită de această limitare a gândirii.
Această situație existentă peste tot în lume se face simțită în timpul campaniilor electorale. Cum ne găsim în campanie electorală, și acest demers al parlamentarilor Liviu Dragnea și Șerban Nicolae trebuie inclus în strategia de campanie a PSD.
A cere să fie repatriată rezerva de aur, o cantitate imensă de 60 de tone, lasă impresia că ar fi fost furat. S-a și insinuat că ar lipsi cantități importante din el. Se vorbește, de asemenea, că în loc să se câștige ceva de pe urma rezervei de aur a României, se plătește o mare sumă de bani pentru depozitare.
A cere aducerea în țară a aurului pare un gest de mare patriotism, de grijă față de avuția țării. Pe asta mizează Dragnea și se vor găsi destui cetățeni care să aprecieze acest lucru. Nu contează ce spune Banca Națională. Dacă nu suntem în stare să găsim un depozit adecvat nu merităm să avem atâta amar de aur. Vorba din trecut “Munții noștri aur poartă/ Noi cerșim din poartă-n poartă”. Acum aurul a ajuns tocmai la Londra.
Ce lecție vom învăța din această poveste despre aur? Să fie vorba despre o afacere din care nu știm cine are de câștigat? Au dreptate cei doi “căutători” de aur? Vorbesc prostii doar ca să fie în centrul atenției? Doar finalitatea ne va oferi răspunsul corect. Dacă aurul va fi adus în țară se cheamă că Dragnea a dat o lovitură de imagine. Dacă nu va fi adus nu ne rămâne altceva decât să învârtim în aceeași mămăligă a scandalurilor încălzite și reîncălzite. Din când în când stropite cu sânge adevărat.
