S-a dat startul celei de-a doua ediţii a Expo Industry 4.0

Scris de Mirela Filimon, 04 august 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Sky Line Events şi Fabricat în Satu Mare au dat startul celei de-a doua ediţii a evenimentului mult aşteptat, Expo Industry 4.0. Zeci de companii importante din judeţ au venit cu standurile, dar şi cu o listă conţinând 500 de locuri de muncă, pentru toate cerinţele şi nevoile.

Evenimentul care a debutat joi, de la ora 15:00, urmăreşte să ofere noi oportunităţi de încheiere a unor relaţii profesionale, dar şi posibilitatea, pentru antreprenori, de a-şi promova produsele. Tocmai aceste facilităţi au fost apreciate şi de către sătmărenii care au ales să facă parte din cel mai mare eveniment economico-industrial al anului, dar şi programele artistice diversificate, care vor aduce municipiului Satu Mare un nou vibe.

Gazda evenimentului a fost Istvan Bura, reprezentant al Sky Line Events, principalul organizator.

„Suntem la Expo Industry, ediţia a doua. De anul acesta, Expo Industry a făcut parteneriat cu cei de la DRW, pentru Fabricat în Satu Mare, şi cum am spus şi anul trecut, o să avem, din fiecare an, tot felul de surprize, pentru a prezenta, pentru a promova tot ceea ce înseamnă produs de Satu Mare. Suntem mândri că foarte multe firme din judeţ au ales să vină la noi, să-şi prezinte produsele. Avem peste 500 de locuri de muncă. O să avem 4 zile de conferinţe, work shop-uri, conferinţe, concerte. Şi mulţumesc oficialităţilor care au venit astăzi aici, care s-au alăturat evenimentului nostru”, a declarat Istvan Bura, reprezentant al Sky Line Events, după care a dat cuvântul prefectului Radu Roca.
Acesta din urmă s-a declarat onorat să participe la evenimentul din Grădina Romei, fiind conştient de faptul că va deveni un brand al judeţului Satu Mare.

„Vreau să vă zic că eram viceprimar al municipiului Satu Mare, când am pus bazele Fabricat în Satu Mare, împreună cu acest domn vicepreşedinte din dreapta mea, cu care am deschis la InterEx prima ediţie. De atunci, factorii economici din judeţul Satu Mare, toţi agenţii economici care au intrat în domeniu şi-au expus produsele, iar noi ca şi primărie, iar acum ca şi Instituţie a Prefectului, putem spune că am fost suportul care am asigurat ceea ce a fost necesar. Este important că în această zi putem să vedem tot ce este produs în Satu Mare, dar în acelaşi timp putem vedea că este un domeniu unde o persoană poate să-şi caute un nou job. Felicit organizatorii, sper să devină un brand, atât pentru judeţ, cât şi pentru regiunea de nord-vest din Satu Mare”, a precizat prefectul judeţului Satu Mare, Radu Roca.
A urmat discursul vicepreşedintelui DRW, Markos Tiberiu, care a început prin a sublinia că este un moment important pentru economia judeţului, fiind un bun prilej pentru întreprinzători de a se întâlni, de a-şi transmite problemele, situaţiile mai puţin plăcute cu care se confruntă, de a schimba idei, de a face cunoştinţă cu ultimele tehnologii produse la Satu Mare.

„Este important să arătăm că economia sătmăreană creşte. Economia sătmăreană se bazează pe industrie, pe agricultură, pe servicii şi aşa mai departe. Toate domeniile sunt foarte bine reprezentate. Companiile noastre sunt furnizori la industrii automotive. Nu există maşină, de exemplu, în Germania, care să nu fie cel puţin cu o componentă produsă în Satu Mare”, a menţionat Tiberiu Markos, vicepreşedintele DRW.

Urmează trei zile cu programe artistice, pe mai multe scene

Organizatorii s-au pregătit aşa cum se cuvine de acest eveniment, pentru a asigura voia bună pentru toţi cei care vor ajunge în cele patru zile, în Grădina Romei.

Din program fac parte: Ella Bella, Vunk, Xana, Nick N&D, Black River Blues Band, DJ Dark, Aurica şi Lavinia, Cargo etc.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517