Image 1
Image 2

Roxana Ciuhulescu, prezentă la etapa de Rally Raid

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Competiţia se termină sâmbătă

raliuÎn Piaţa Libertăţii din Satu Mare s-a dat vineri startul primei etape din cadrul Campionatului Naţional de Rally Raid 2015. Competiţia numită “Trofeul Paul Badea” strânge în jur de 20 echipaje la auto şi moto, iar ele vor parcurge 360 de kilometri în cele 7 probe speciale.

Printre ele se află şi echipajul sătmărenilor Ovidiu Domide şi Daniel Nistor. Primele speciale s-au desfăşurat vineri. Traseul parcurs a fost încadrat pe drumul naţional care duce la punctul de frontieră Petea, Pădurea Marea şi digul Someşului. Organizatorii au oferit spectatorilor, presei şi celebrul rally-taxi, prin care au văzut cu ce se “mănâncă” această ramură din sportul auto. Din păcate, la această rundă nu au ajuns câteva echipajele din Italia. Piloţii au întâmpinat unele probleme cu autorităţile din Slovenia.

Dincolo de toate acestea, la “Trofeul Paul Badea” a ajuns şi Roxana Ciuhulescu. Jurnalistă de peste 15 ani şi pasionată de sportul cu motor nu putea să nu asiste la evenimentul sătmărean. Am stat de vorbă cu ea, interviul îl veţi putea urmări în cadrul emisiunii Panoramic Sportiv de pe Informaţia TV, luni de la ora 21.30.

Etapa organizată de A-CAR România se termină sâmbătă în jurul orei 16.00. Sosirea se va face în Piaţa Libertăţii, urmând ca festivitatea de premiere să înceapă de la ora 19.00.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Ovidiu Hațegan  va fi arbitru VAR  la Olimpiadă

ARBITRU VAR

Ovidiu Hațegan va fi arbitru VAR la Olimpiadă

Comisia de specialitate din cadrul FIFA a desemnat 89 de arbitri (21 arbitri de centru, 42 asistenți, 20 oficiali de arbitraj video și șase arbitri de suport) din 45 de țări pentru a arbitra meciurile de fotbal de la Jocurile Olimpice Paris 2024.