Image 1
Image 2

România a retrogradat la atletism, cu sătmăreanul Costică Mureșan în echipă

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Federația Română de Atletism ne informează că în zilele de 1 și 2 iulie, la Manzon (Spania), s-a desfășurat Cupa Europei la probe combinate, competiție pentru Liga I și a II-a.

România a concurat în Liga I, alături de Cehia, Finlanda, Italia, Olanda, Portugalia, Spania și Suedia. Iar din echipa noastră a făcut parte și un sătmărean. Costică Mureșan este un atlet crescut la Satu Mare, dar care între timp s-a mutat la Oradea.

Altfel, echipa României a fost formată din Răzvan Roman (loc 21 – 6.743 puncte), Alexandru Vlad (loc 27 – 5.744 puncte), Costică Mureșan (loc 29 – 5.429 puncte), Andrei Bugheanu (accidentat, nu a terminat întrecerea), la decatlon, Anamaria Ioniță (loc 22 – 5.175 puncte), Florentina Budică (loc 26 – 4.576 puncte), Ana Maria Tudor (loc 27 – 4.194 puncte și Elena Popescu (loc 28 – 3.683 puncte, nu a punctat în clasamentul team-urilor), la heptalon.

În clasamentul final au punctat primii trei sportivi (masculin și feminin) din fiecare țară. Au promovat în Superligă ocupantele primelor două locuri, respectiv, Olanda (39.386 puncte) și Spania (39.153 puncte), în timp ce ultimele două au retrogradat în Liga a II-a: Portugalia (loc 7 – 35.731 puncte) și România (loc 8 – 31.861 puncte).

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with