Asculta acest articolDe curând conducerea Camerei de Industrie şi Comerţ a României, prin preşedintele Mihai Dărăban, a lansat ideea, de altfel foarte veche, de reorganizare administrativă a României. Astfel se impune reducerea numărului de judeţe, de la 42 la 15, comasarea unor comune care nu au cel puţin 5000 de locuitori, redefinirea noţiunii de oraş, care să aibă minim 10.000 de locuitori.
Nu trebuie să ai la îndemână un calculator ca să faci socoteala rapid ce economie s-ar face la buget. Mii, zeci de mii de posturi desfiinţate, împreună cu instituţii cu tot.
Cetăţenii trebuie să ştie că actuala organizare este, ca şi concepţie, din timpul lui Alexandru Ioan-Cuza. La vreo 10-15 ani de la Unirea Principatelor, Titu Maiorescu deja critica numărul mare de bugetari: 64.000.
În perioada interbelică reorganizarea administrativă a fost amplu dezbătută pentru că nu a fost rezolvată nici de liberali, nici de ţărănişti. În timpul regimului comunist s-a făcut o oarecare reorganizare, rămasă până azi în funcţiune.
Avantajele imense ale unei reorganizări administrative, mai ales dacă ar fi însoţită de măsuri financiar- fiscale drastice, dar atractive pentru investitori ar relansa România pe o altă orbită economică.
În schimb marii perdanţi ar fi politicienii. Câmpul de manevre politice ale partidelor, ale candidaţilor, deşi ar părea mai larg, mai generos, în realitate ar deveni mai ineficient din punct de vedere electoral. Mai puţine funcţii de oferit, mai puţine voturi. Primarul unei comune cu 3000 de locuitori îl cunoaşte pe fiecare. Cu cât o unitate administrativă este mai mare, cu atât mai puţin are posibilitate primarul să-l cunoască pe fiecare personal.
Ultima dezbatere, din timpul guvernului Năstase, a rămas fără niciun rezultat. Fiecare reşedinţă de judeţ ar avea pretenţia să rămână reşedinţa noului judeţ, mult mai mare.
Dar dincolo de aceste dificultăţi inerente oricărei “fuziuni”, nu doar reorganizarea administrativă este o ţintă mult prea îndepărtată, ci şi o simplă restructurare a administraţiei locale se dovedeşte imposibilă din punct de vedere politic.
România aşteaptă o schimbare, dar fără mare deranj. Nu poate fi deranjată clientela politică. Nu pot fi sparte găştile. Nu pot fi dizlocate grupuri-grupuleţele de interese, mai mari sau mai mărunte.
Dacă nu poţi lua o măsură de protecţie a propriei producţii de cereale, în faţa unor TIR-uri care-ţi traversează ţara de la nord la sud, cum să te aperi în faţa tancurilor?
Sau, mai ştii, de când cu 2% din PIB pentru Apărare, poate stăm mai bine la capitolul înzestrare armată decât la mărunţişurile cum ar fi producţia agricolă, sănătatea, educaţia, cultura şi alte activităţi civile.
Un nou tip de organizare administrativ-teritorială este echivalentul unui război civil în care nu armele contează, ci interesele locale din cele 41 de judeţe şi cu Capitala 42 de unităţi administrativ-teritoriale pregătite de luptă pentru a-şi apăra privilegiile, avantajele fărâmiţării.
În interiorul fiecărui judeţ se vor declanşa mici războaie pe comune şi oraşe.
PSD nu se mai bucură de susţinerea celor 1362 de primari pe care îi are în urma alegerilor locale din 2020. PNL are ceva mai puţin: 1232.
USR, cu 28 de primării câştigate, este sub PMP, cu 50 de primari. UDMR în general îşi conservă primarii, în 2020 a obţinut 199, dar după comasarea unor comune va avea mai puţini.
Deci, cantitativ toată lumea pierde. Deschisă acum un secol, dacă există voinţă politică, se rezolvă o problemă, o foarte mare problemă pentru viitor.
Fii primul care comentează