Image 1
Image 2

Referent FRF, Dorel Ziman: Renovarea Bazei sportive Dinamo ne dă speranțe pentru viitor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Dincolo de meciul dintre selecționatele județelor Satu Mare și Maramureș, referentul zonal FRF, Dorel Ziman, ne-a vorbit și despre alte subiecte care privesc fotbalul din Satu Mare. Iată două dintre răspunsuri:

– Ce înseamnă pentru sportul din Satu Mare renovarea bazei sportive Dinamo?
– A fost un proiect destul de lung și mă bucur pentru că am reușit să mă implic. Pot să spun că am fost persoana care am reușit să aduc la aceeași masă cele două părți care au investit, adică Primăria Satu Mare și Federația Română de Fotbal. Noi, Liceul cu Program Sportiv, suntem cei care administrăm baza. Orice acțiune pe care o întreprinde Federația în teritoriu se va organiza acolo, ori chiar aici pe stadionul Olimpia – Daniel Prodan.

– Unde se află fotbalul județean la nivel de copii și juniori?
– Mă bucur că acum avem aceste baze sportive, Dinamo și Olimpia. Mă bucur că domnul primar Gabor Kereskenyi a înțeles că fotbalul juvenil este important. Fără a avea o pepinieră de copii, care să producă pentru echipa mare, n-ar avea sens fotbalul. Am găsit o deschidere totală din partea dânsului și, după cum se vede, s-a realizat acea bază care ne dă mari speranțe pentru viitor. Sperăm să reușim să adunăm cât mai mulți copii. Totuși, nu ne putem plânge de acest aspect, deoarece avem mulți fotbaliști la Liceul cu Program Sportiv, Il Calcio, dar și la alte cluburi. Toți cei care vor să-și aducă copiii la Liceul cu Program Sportiv sunt bine primiți, îi așteptăm cu brațele deschise.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with