Asculta acest articolMai mult decât apartenența la o familie politică, modul diferit în care este perceput rolul instituțiilor europene face diferența dintre partidele din fiecare țară. Cazul Ungariei este elocvent.
Deși partidul lui Viktor Orban face parte din familia popularilor europeni, majoritari în Parlamentul European, votul prin care Ungaria a fost sancționată arată că nu s-a votat pe culori politice.
Fiind vorba despre încălcări ale dreptului la libertatea de exprimare, de restricționare a imigrației, precum și de deficiențe ale sistemului judiciar, sancționarea Ungariei se justifică prin atenția pe care o acordă țările cu democrație consolidată respectării unor principii care transcend culorile politice.
În ciuda evidențelor, o parte dintre europarlamentari au votat împotriva sancționării considerând că există un dublu standard. Adică la același tip de probleme o țară precum Italia nu este supusă niciunei sancțiuni în vreme ce țărilor din est riscă să li se suspende dreptul de vot în Consiliul European.
Până acum la masa judecății au fost chemate Polonia și Ungaria. |ări pe care românii le invidiază pentru modul în care au reușit să atragă fonduri europene, pentru modul în care și-au negociat intrarea în UE. Le invidiază și pentru kilomentrii lor de autostrăzi, dar și pentru modul în care și-au rezolvat problema retrocedărilor.
Descoperim acum că fruntașele din fostul bloc socialist rămân repetente la materiile de bază: Justiția, sistemul electoral și libertatea presei.
În curând urmează să fie judecată România. O sancțiune la fel de dură, amenințarea cu ridicarea dreptului de vot în Consiliu, ar pune coaliția PSD-ALDE într-o mare dificultate.
La noi problemele par de altă natură, dar miezul problemei este același: sistemul judiciar. Toate se învârt în jurul Justiției. Unii o văd încălecată de servicii, alții cred că PSD vrea să și-o subordoneze. Unii cer independența procurorilor, dar nu în relația cu SRI.
Situația României este mai complicată pentru că președintele este plasat de către Constituție cu fundul în două bărci. Pe de o parte provine dintr-un partid politic, dar odată ales i se cere să devină echidistant. Face parte din puterea executivă, dar nu are nicio putere de execuție. Este doar șeful serviciilor și numește șefii procurorilor. Președintelui i se pretinde de adversari să aibă doar un rol decorativ, în vreme ce partidul din care a provenit face mereu recurs la prerogativele uriașe pe care i le conferă Constituția.
În fața europarlamentarilor de toate culorile nu apar aceste probleme ca fiind fundamentale. Nu se văd ca fiind extrem de nocive și anti-democratice nici protocoalele secrete pe care le-a semnat SRI cu diferite instituții.
Problema care se va dezbate este legată de violențele din 10 august. Bătaia dintre jandarmi și protestatari pune România în aceeași postură cu Ungaria și Polonia. Așadar, ne înscriem în tabăra rebelilor din UE. Nu vom fi destul de consecvenți pentru a ne menține în grupul lor. Coaliția PSD-ALDE are o poziție destul de ambiguă. Nu duce nimic până la capăt. Nici nu se apropie până la contopire, nici nu se îndepărtează suficient de mult de standardele europene. România este așa-și-așa. Puterea, oricare ar fi ea, dorește o justiție corectă, dar nu foarte independentă. Respectă libertatea de expresie, dar o lovește pe la spate, o subjugă economic.
Nu excelează nici la sistemul electoral. Își alege președintele din două tururi, dar primarii sunt aleși dintr-un singur tur.
Cu greșeli mai mari sau mai mici, mai mult sau mai puțin vizibile cu ochiul liber, la fel cum cu ochiul liber nu pot fi văzuți virușii, o mică sancțiune din partea UE nu i-ar strica nici României. Măcar să o enerveze și să o facă să fie mai decisă, într-o direcție sau alta.
