Asculta acest articol“Contractul social dintre stat şi cetăţean este în criză. Statul român trebuie modernizat. România trebuie modernizată. Optimizarea statului român. Statul este birocratizat. Debirocratizare şi simplificare. O sută de măsuri. Statul inventează mereu noi şi noi reguli, peste 9 000 de noi reguli a emis statul pentru cetăţean în ultimii cinci ani. Statul a devenit obez. Prea multe instituţii, prea multe unităţi care se transformă din instituţie de deservire a cetăţeanului în emiţător de reguli.
Statul se ocupă de administrare. Este nevoie de o nouă legătură dintre stat şi cetăţean. Funcţia publică este o resursă pentru corupţie. Se creează lideri în administraţie datorită funcţiei”.
Sunt doar câteva spicuiri din discursul vicepremierului Vasile Dâncu despre natura statului român, despre raportul profund viciat dintre stat şi cetăţean. Mai mult decât atâta ce poate fi spus? Statul a devenit o frână în calea dezvoltării naţiunii. Statul se ridică împotriva cetăţeanului.
Instituţiile nu fac altceva decât să facă reguli pentru cetăţeni. Funcţiile publice generează corupţie. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm ce fel de ţară ne-am făcut? O ţară urâtă de propriii săi cetăţeni. De fapt, nu este vorba despre ţară, ci despre stat. Nu trebuie confundat statul cu ţara. Statul este creaţia eminamente a clasei politice, iar ţara este ceea ce ne-a dat istoria, ce ne-au lăsat înaintaşii.
Fără îndoială, Vasile Dâncu are dreptate. Cetăţeanul simte din ce în ce mai mult povara statului. Impozitele mari, taxele, amenzile, disconfortul la întâlnirea cu instituţiile statului, toate creează un mediu ostil, neprimitor, sufocant, din toate punctele de vedere. Nu este nevoie să descrii în detaliu ce nu merge bine în această ţară. Sunt deja locuri comune, ştiute de toţi. Şi iată că vicepremierul, în numele guvernului, propune o strategie. Nu una propriu-zisă, gata scrisă, ci emite nişte reguli generale, nişte principii. De aici până la strategia care va schimba România este cale lungă. Diagnosticul pus este, însă, corect. Boala există, cauzele sunt cunoscute, doar leacul lipseşte.
Unii cred că alternativa la guvernare, schimbarea unui guvern prin alegeri, ar fi soluţia. Dar boala este mult mai adânc înfiptă în trupul statului, în toate fibrele lui. Nimic nu merge bine. Totul este împotriva cetăţeanului. Cel puţin asta demonstrează vicepremierul Dâncu. Alţii, mai radicali, cred că ar trebui schimbată clasa politică în totalitate. Ar trebui să apară partide politice noi, cu oameni noi, care nu au mai făcut politică. Este o utopie.
S-a sperat că schimbarea poate veni de la alegerea unui preşedinte mai bun decât cel de dinaintea lui. De Emil Constantinescu s-au legat multe speranţe. Traian Băsescu părea să fie personajul providenţial. Klaus Iohannis a ridicat ştacheta speranţei şi mai sus. USL a fost purtat de propriul val până s-a spart de la sine. S-a cerut guvern de tehnocraţi. Avem guvern de tehnocraţi. Ce au rezolvat? Cetăţenii văd singuri. Nu este nici mai bun, nici mai rău decât orice alt guvern. Mai mult, este exact la fel. Face aceleaşi greşeli, tratează cetăţeanul la fel. Ce aduce în plus este exact critica lansată de Vasile Dâncu.
Să înţelegem că, după o experienţă la guvernare de opt luni, guvernul a observat că statul român este duşmanul cetăţeanului român. Guvernul atrage atenţia prin Vasile Dâncu, şi nu doar prin el, că instituţiile nu sunt în slujba cetăţeanului, ci doar creează reguli pentru cetăţean. Observă că funcţia publică generează corupţie, în vreme ce administraţiile nu fac altceva decât să creeze lideri care la rândul lor împovărează statul. Când auzi toate acestea nu poţi să spui altceva decât că “aşa nu se mai poate”. Este o vorbă care revine din când în când în vocabularul comun, în vremurile de criză. Ce se poate face? România şi-a consumat deja porţia de revoluţie, de revoltă publică.
