Asculta acest articol
Patronii Crăciun şi Zoicaş au venit de urgenţa din Baia Mare pentru aplanarea conflictului
Miercuri, 13 februarie 2019, muncitorii din schimbul I de la mai multe secţii la Societăţii Comerciale Unio Satu Mare au încetat spontan lucrul în semn de protest faţă de neplata avansului şi salariului pe luna ianuarie. La personalul TESA, întârzierile la plata salariilor sunt şi mai mari. De asemenea, nu li se plătesc salariaţilor orele suplimentare prestate sâmbăta şi duminica.
Nemulţumirile salariaţilor de la Unio sunt mai vechi, motiv pentru care şi în ultimii ani părăsesc uzina oameni cu înaltă calificare, lucrători pe maşini cu comandă numerică, astfel că numărul salariaţilor a scăzut de la 9.500 în 1990, la sub 600 în prezent, după cum aflăm din surse neoficiale.
Declanşarea şi desfăşurarea protestului
După câte ne-a relatat (sub protecţia anonimatului) mai mulţi salariaţi din uzină, muncitorii de la secţiile de prelucrare, precum şi sudorii şi vopsitorii au încetat lucrul pe tot parcursul schimbului I. Nu toţi salariaţii au participat la protest. Sunt şi ateliere ”privilegiate”, după cum le-a numit interlocutorul, unde muncitorii au fost plătiţi şi astfel, la recomandarea unor şefi de echipe, nu au întrerupt lucrul. Odată oprit lucrul, muncitorii au solicitat patronilor Viorel Zoicaş şi Ioan Crăciun să vină din Baia Mare şi să stea de vorbă cu ei, ceea ce s-a şi întâmplat în scurt timp. Potrivit muncitorilor cu care am stat de vorbă, între ei (îndeosebi unul pe nume Chencian) şi patroni a avut loc o discuţie mai tăioasă privind restanţele salariale şi datoriile pe care firma nu le achită în termen.
Totuşi, muncitorii din schimbul II şi-au reluat lucrul miercuri.
Tactica struţului din partea conducerii
Lucru curios, conducerea firmei s-a baricadat în interiorul gardurilor uzinei şi refuză să dea informaţii presei, ca şi cum ne-am afla într-o epocă arhaică, lipsită de mijloace de comunicare. Ziariştilor, bunăoară, li se refuză categoric de fiecare dată accesul în incintă. Ca şi cum zidurile ar fi în măsură să asigure păstrarea secretului şi să blocheze comunicarea. Mai mult decât atât, unul dintre patroni, Ioan Crăciun, ne-a spus că vom primi informaţii de la directorul Eduard Halmi, dar acesta a avut telefonul mobil închis pe tot parcursul zilei de miercuri (atitudine nu tocmai curajoasă din partea unui lider).
Rolul sindicatului în reprezentarea salariaţilor
Doar după declanşarea protestului, Nicolae Baciu, liderul Sindicatului Unio, afiliat la Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, s-a implicat în conflict. Într-o convorbire telefonică pe care am avut-o cu Nicolae Baciu, el a spus că sindicatul nu a organizat protestul, încetarea lucrului a avut loc spontat. Abia ulterior s-a implicat în sensul de a încerca o mediere între muncitori şi conducere. Tot liderul sindical a mai precizat că miercuri, muncitorilor li s-a achitat avansul pe ianuarie, urmând ca vineri să li se achite şi salariul. Există însă o excepţie: personalul TESA nu a primit nici avansul. El ne-a mai declarat că nu are încredere în vorbe, astfel că va întocmi un document scris în care va consemna revendicările muncitorilor, urmând ca joi dimineaţa să solicite acordul prin semnătură al directorului.
Muncitorii cu care am stat de vorbă sunt nemulţumiţi de prestaţia sindicatului. (Nici nu se poate compara cu Sindicatul de la Electrolux din acest punct de vedere). Există şi o lipsă de continuitate în activitatea liderilor. Astfel, fostul lider Adrian Oros e plecat de câţiva ani din unitate).
Creşterea şi decăderea unui brand
Pe tema evoluţiei, şi apoi a involuţiei uzinei Unio, am realizat cu un timp în urmă, la Informaţia TV, un interviu cu Viorel Tempe, fost şef al compartimentului personal de la Unio. Cu o vechime de peste o sută de ani (fondată în 1911), Uzina Unio Satu Mare s-a situat decenii la rând în topul întreprinderilor sătmărene. Nu fără temei, comuniştii o numeau ”citadela industriei sătmărene”.
În perioada anilor 70 şi 80, întreprinderea s-a dezvoltat vertiginos ajungând la dimensiunile unui colos industrial. În acele condiţii, uzina era prezentă în cooperările cu numeroase firme din ţară, se dezvoltau filielele din Carei şi Negreşti-Oaş şi creştea substanţial exportul pe mai multe continente.
După 1990, Unio nu avea cum să nu fie afectată de prăbuşirea industriei miniere, la care s-a adăugat stoparea investiţiilor industriale. S-a declanşat atunci un adevărat proces de dezindustrializare la scară naţională. Au fost câţiva ani în care s-au improvizat soluţii de moment, cum ar fi producerea de unelte agricole simple, care nu puneau în valoare nici pe departe gradul relativ ridicat de tehnologizare al uzinei. Acest context a dus la restrângerea drastică a producţiei, precum şi a personalului angajat. A urmat privatizarea şi vânzarea de active pentru plata datoriilor acumulate (clubul, cantina, fabrica de oxigen, stocul de laminate, căminul de nefamilişti, stadionul şi altele)
Dacă luăm în calcul numărul de salariaţi, actualmente putem spune că uzina s-a contractat dreastic, astfel că are sub 600 de salariaţi din cei circa 9.500 pe care îi avea în 1990 pe platforma din Satu Mare (în total, incluzând platformele din Carei Şi Negreşti-Oaş, avea 12.800 de salariaţi).
Fii primul care comentează