Image 1
Image 2

Numărul tablourilor ascunse de Vâlcov în pereţi și pe sub paturi a crescut la 101

Darius Vâlcov
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Darius Vâlcov
Darius Vâlcov

Procurorii DNA au găsit 94 de tablouri care i-ar aparţine fostului ministru de Finanţe Darius Vâlcov. Potrivit unor surse judiciare, tablourile au fost găsite în urma unor percheziţii efectuate joi în Bucureşti şi în mai multe locaţii din judeţul Olt.

UPDATE: Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a cumpărat, prin interpuşi, 101 tablouri de la case celebre de licitaţii, operele de artă fiind ridicate de procurori, urmând a fi expertizate şi predate unei instituţii specializate în domeniu, ce ar putea decide inclusiv expunerea lor, conform DNA.

UPDATE: Surse din rândul anchetatorilor au precizat că Darius Vâlcov intenţiona să deschidă o galerie de artă în Bucureşti, iar în acest scop luase un spaţiu şi începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere.

Conform aceloraşi surse, din datele anchetei nu rezultă că Vâlcov era cunoscător de artă, dar a identificat în achiziţia operelor de artă o posibilitate de a ascunde provenienţa banilor obţinuţi prin traficarea influenţei şi fapte de corupţie.

UPDATE: potrivit unor informaţii neoficiale, anchetatorii DNA au descins la Cimitirul Strehareţi din Slatina, unde verifică două cavouri, având suspiciuni că în acestea sunt ascunse tablouri extrem de scumpe, notează româniatv.

Printre tablouri, trei ar fi semnate de Pablo Picasso, unul ar fi semnat Renoir, evaluat la aproximativ 120.000 de euro, şi altele ar aparţine unor pictori români, printre care şi Pătraşcu.

Tablourile celebre care i-ar aparţine fostului ministru ar fi fost ascunse la rude şi la prieteni. Picturile ar fi fost ascunse în pereţi, anchetatorii fiind nevoiţi să spargă sau să decupeze pereţii locuinţelor percheziţionate. Cele 94 de tablouri ar fi fost găsite la patru adrese.

 

Operele de artă ar fi fost achiziţionate prin intermediari şi aduse peste graniţă în maşini.

Operele de artă se adaugă bunurilor găsite anterior într-un seif, atribuite tot lui Vâlcov: 90.000 de dolari, 1,3 milioane de lei, trei lingouri de aur în greutate totală de trei kilograme, un tablou inscripţionat “Renoir”, un tablou inscripţionat “Jean Cocteau” şi o pictură pe lemn inscripţionată “Aurel Acasandrei”.

Joi, procurorii şi poliţiştii au percheziţionat sediile unor firme din Slatina controlate de Darius Vâlcov, respectiv o firmă de contabilitate, una de avocatură şi una de cadastru.

Respectivele firme funcţionează într-un imobil situat în centrul istoric al municipiului Slatina.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis joi ca fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov să fie cercetat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

Lasă un răspuns