Image 1
Image 2

Principesa Maria a României felicită voluntarii Patrulei de Reciclare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ada Lungu, editor PR, ne face cunoscut că Programul naţional de educaţie de mediu Patrula de Reciclare se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Maria a României. Recent, Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României a transmis un mesaj de apreciere premianţilor şi voluntarilor Patrulei de Reciclare. Redăm mai jos textul mesajului.


„Dragi voluntari ai Patrulei de Reciclare,
Am aflat cu bucurie că avem cele mai multe echipe cu performanţe deosebite la această ediţie.
Familia Regală a preţuit dintotdeauna natura drept o mare bogăţie a ţării noastre. Vă felicit pe toţi profesorii coordonatori şi agenţii premiaţi pentru curajul cu care o apăraţi. Resimţim în viaţa de zi cu zi efectele poluării, ale schimbării climatice, ale reducerii resurselor naturale. În acest context, reciclarea a devenit esenţială pentru protejarea mediului şi a vieţii oamenilor. Dumneavoastră, profesorii care participaţi la program, ajutaţi tânăra generaţie şi comunitatea să înţeleagă acest lucru, ceea ce este foarte important.
Voi, elevii înscrişi în Patrula de Reciclare meritaţi să fiţi mândri că aţi ales să deveniţi voluntari în Patrula de Reciclare. Înseamnă atât de mult să vrei să înveţi ceva nou şi să faci un lucru bun. Fiecare iniţiativă, fiecare om pe care l-aţi convins, fiecare obiect reciclat sunt importante atât pentru acum cât şi pentru viitor.
În fiecare an, profesorii şi agenţii din Patrula de Reciclare îmi oferă noi motive să îi felicit şi să îi apreciez. Faptele bune ale fiecăruia dintre noi schimbă lumea.”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with