Image 1
Image 2

Primele funeralii regale în România la 78 de ani de la decesul Reginei Maria

Regina Maria pe catafalc
Ceremoniile funerare ale Reginei Ana au loc după tipicul înmormâmtărilor regale, care nu a mai fost folosit în România în ultimii 78 de ani, de la moartea Reginei Maria, un eveniment care a îndoliat pe atunci întreaga țară.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Regina Maria pe catafalc
Regina Maria pe catafalc

Ceremoniile funerare ale Reginei Ana au loc după tipicul înmormâmtărilor regale, care nu a mai fost folosit în România în ultimii 78 de ani, de la moartea Reginei Maria, un eveniment care a îndoliat pe atunci întreaga țară.

Regina Maria a murit la 18 iulie 1938. De mai multă vreme trăia retrasă la Balcic pe malul Mării Negre. Rar mai apărea la diferite ceremonii. Relaţiile dintre mamă şi fiu (Carol al II-lea) nu erau dintre cele mai cordiale.

Boala și moartea unei mari regine

În primăvara anului 1938 Maria s-a îmbolnăvit. La începutul verii s-a internat în Germania, la clinica din Dresda. Era prea tîrziu, boala intrase într-o fază ireversibilă. La începutul lunii iulie, Carol s-a întâlnit cu doctorii apropiaţi casei regale, Mamulea şi Hortolomei. Boala reginei Maria era incurabilă: cancer la ficat.

O scrisoare a reginei Maria trimsiă de la Dresda l-a înştiinţat pe Carol că vrea să revină în ţară. Nu voia să moară printre străini. În trenul de întoarcere a avut o hemoragie violentă. În gara Sinaia, o asteptau regele Carol, însoţit de fiul lui, nepotul Mariei, viitorul rege Mihai. A fost dusă la Pelişor, unde îi placea să stea şi unde îşi trăise viaţa alături de Ferdinand. Chiar în noaptea de după sosire, a avut o nouă hemoragie.

A doua zi, 18 iulie, regina Maria a apucat să o mai vadă pe Elisabeta. A fost împărtăşită de patriarh. Au mai fost de faţă ministrul de interne şi cel de justiţie, chemaţi de la Bucureşti. La 5:38 după amiază regina s-a stins. Avea 62 de ani.

10_110

Dorinţa ei a fost să fie înmormântată la Curtea de Argeş, lângă regele Ferdinand. Trupul ei a fost expus la Peleş, unde lumea a venit s-o vadă pentru ultima dată. Regina, la dorința ei exprimată prin testament, nu a fost îmbrăcată în negru, ci cu o rochie simplă de culoare albă.

Miercuri au început să vină oaspeţii din străinătate ca să îi aducă ultimul omagiu. Printre ei şi prinţul Nicolae. Au venit mulţi membri ai familiilor regale din Europa, ai familiilor nobiliare, diplomaţi de rang inalt politicieni, miniştri. Pe 21 iulie, dimineaţa, sicriul, pe un afet de tun. a fost dus la gara Sinaia. Era urmat de cortegiul funerar unde se găseau regele Carol, Mihai, Elisabeta, Ileana, Nicolae, oaspeţii străini și mulţi oameni simpli veniţi s-o conducă pe ultimul drum.

11_109

La Bucureşti membrii guvernului, generali, parlamentari, au aşteptat la gara Cotroceni. Sicriul a fost aşezat în sala mare a tronului. O mulţime de oameni s-a scurs îndurerată prin faţa catafalcului. Mulţi au admirat-o pentru curajul ei din primul război mondial, pe vremea când familia regală și guvernul se aflau la Iași, după înfrângerile militare din 1916 care au dus la căderea Bucureștiului. Regina străbătea spitalele şi îngrijea răniţii. De numele reginei Maria se lega cauza României Mari şi ataşamentul ţării pentru Aliaţi. Deşi trecuseră de atunci 20 de ani, poporul nu a uitat.

18_48

O dorinţă testamentară a fost să i se scoată inima din piept şi să fie depusă la Balcic pe ţărmul mării. A fost adusă mai apoi la Peleș în timpul războiului care a urmat. Slujba religioasă a avut loc în sala tronului, duminică dimineaţa. Pe un afet de tun, sicriul a fost purtat prin oraş pînă la gară. La gara Mogoşoaia a luat drumul spre Curtea de Arges, unde a ajuns la amiază. În faţa mănăstirii s-a ţinut ultima slujbă. Apoi sicriul a fost coborît în criptă aşa cum i-a fost dorinţa, lângă Ferdinand. Era duminică, 24 iulie 1938. Se stingea o întreagă epocă.

Un amplu fotoreportaj a fost publicat, după funeralii, în săptămânalul “Realitatea ilustrată“.

O profesoară din Curtea de Argeș a asistat la funeraliile Reginei Maria

O profesoară pensionară din Curtea de Argeş este printre puţinii martori rămaşi în viaţă ai funeraliilor Reginei Maria din iulie 1938. Femeia, un copil pe vremea aceea, şi-a amintit ce emoţii au încercat-o la vederea cortegiului şi ce a însemnat pentru ea această experienţă. Ar vrea ca sâmbătă să-i aducă un ultim omagiu Reginei Ana.

Gabriela Marinescu povestește: “Eram mititică şi mă ducea mama de mănă să nu mă rătăcesc. Era foarte multă lume şi de o parte şi de alta a drumului”. Cea mai puternică amintire a Gabrielei Marinescu din ziua funeraliilor de atunci e imaginea unui tânăr îndurerat – Regele Mihai. “Regele Mihai, singur după cortegiu, trist, cu şapca de elev a liceului din Predeal, era un fel de bască, pe o parte si era trist. Mie mi-a rămas în gînd că i-a curs o lacrimă”.

Născută în 1927, într-o familie de militari în armata regală, Gabriela Marinescu a purtat toată viaţa în suflet dragostea pentru rege şi familia sa. “O iubesc si ţin la familia regală pentru că familia regală a fost legată de sufletul meu prin tatăl şi bunicul meu care au fost militari şi au servit armata regală.”

Gabriela Marinescu a fost o viaţă profesoară de matematică la liceul “Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeş. Ajunsă acum la o vârstă venerabilă, a rămas singură. Aşa că întelege odată în plus durerea Regelui Mihai: “Regret că Regele Mihai, în vârstă fiind, (și eu tot în vârstă sunt) a rămas singur. Bineînţeles, alături de 5 fete. Eu am rămas singură fără nimeni…”

Speră ca sâmbătă să ajungă din nou, să vadă cortegiul funerar regal. “Aş dori să stau pe un trotuar să ma uit la cei care din partea familiei regale participă după cortegiul Reginei Ana. Am rămas cu amintirea aceasta.”

1 comentariu

  1. Un omagiu foarte costisitor.
    O singură întrebare: de unde bani pentru aşa o ceremonie religioasă?
    Cu tot repectul pentru morţi, dar nu îi respectăm pe cei vii deloc şi atunci, cum putem folosi un asemenea fast? Ne putem permite o cheltuială atât de mare? În ochii lumii, România va fi considerată acum mai bogată?

Lasă un răspuns

Connect with