Image 1
Image 2

Primarul Cătălin Cherecheş din Baia Mare a fost reţinut de DNA

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Cătălin Cherecheş
Cătălin Cherecheş

Procurorii DNA au descins, marţi la prânz, în biroul primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş. Surse din interiorul Primăriei Municipiului Baia Mare au confirmat că procurorii DNA au stat în sediul primăriei timp de aproape o oră.

UPDATE: Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, a fost reţinut marți seara de procurorii DNA pentru 24 de ore, fiind suspectat de comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, transmit procurorii DNA.

 

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi seara, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra lui Cherecheş fiind găsită suma de 30.000 lei.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 aprilie 2016, a inculpatului CCătălin Cherecheş primar al municipiului Baia Mare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în formă continuată. În data de 26 aprilie 2016, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra inculpatului Cătălin Cherecheş fiind găsită suma de 30.000 lei. La data de 27 aprilie 2016, acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se arată în documentul citat.

Procurorii susţin că, în cursul anului 2014, Cherecheş, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, i-a propus unei persoane (denunţător în cauză) să ocupe o funcţie de conducere în cadrul Clubului sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare), propunere cu care aceasta a fost de acord.
„În continuare, inculpatul Cherecheş Cătălin i-a promis acesteia sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât şi pentru continuarea în bune condiţii a activităţii clubului, cu condiţia ca o parte din banii primiţi de club să-i fie remişi edilului. Astfel, în baza înţelegerii dintre cei doi, în perioada martie-august 2015, inculpatul Cherecheş Cătălin a pretins şi a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar”, se mai arată în comunicatul DNA.

De asemenea, procurorii au subliniat că, în perioada imediat următoare, Cătălin Cherecheş, pentru a propune Consiliului Local Baia Marea susţinerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunţătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială.

„La data de 14 aprilie 2016, pentru o altă tranşă de bani, în acelaşi cuantum, edilul i-a solicitat denunţătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului. În legătură cu remiterea sumei de bani pretinse, la data de 22 aprilie 2016, primarul i-a transmis denunţătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 şi 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat”, se mai subliniază în comunicat.

Update: La ora 18, Cătălin Cherecheş era în biroul său de la Primăria Baia Mare.

UPDATE: Potrivit unor surse din anchetă, Cătălin Cherecheş trebuie să răspundă unor întrebări legate de aducerea şi instalarea unei nocturne pe stadionul “Viorel Mateianu”, la meciul de Cupa României, din 2015, dintre FCM Baia Mare şi Steaua.

Ar fi vorba despre suma de 40.000 de euro care ar fi fost deturnată.
Primarul din Baia Mare a explicat că a pătit primele pentru sportivi din banii lui şi că acum, când i s-au returnat banii, a fost prins în flagrant.

Potrivit unor surse, procurorii au descins la primărie în încercarea de a finaliza un flagrant.

În biroul lui Cherecheş s-ar fi aflat la momentul descinderii mai multe persoane, printre care şi reprezentanti ai unor societati comerciale.

Primarul din Baia Mare este deja urmărit penal de DNA, din octombrie 2015, pentru mai multe fapte, într-un dosar legat de finanţarea clubului sportiv HCM Baia Mare.

Potrivit procurorilor, Chereches este acuzat de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, toate în formă continuată.

Cătălin Cherecheş este primar în Baia Mare din 2011 şi duminică şi-a depus candidatura pentru un nou mandat.

În urma descinderilor, în municipiul Baia Mare au circulat mai multe versiuni. Se spunea că edilul a fost victima unui flagrant pus la cale de Cristian Şpan, preşedintele clubului de fotbal FCM Baia Mare, care i-ar fi adus primarului 25.000 de lei, banii fiind marcaţi. “O altă ipoteză era cea legată de un flagrant în care ar fi implicate mai multe persoane, printre care secretara primarului şi şoferul acestuia. Se presupune că ar fi vorba de reabilitarea unui bloc din Baia Mare”, ne informa corespondentul nostru din Baia Mare.

O a treia variantă este legată de neplata închirierii nocturnei pentru meciul Steaua Bucureşti – FC Baia Mare. Nocturna a fost adusă din Italia, însă clubul nu a mai avut bani să achite suma respectivă. Primarul ar fi cerut şpagă pentru a-i da bani lui Cristian Span, ca acesta din urmă să poată să plătească suma cerută de italieni.

3 comentarii

Lasă un răspuns

Connect with

IFPLUS ROLUL TESCOVINEI

350.000 de litri de pălincă se “aruncă” în Satu Mare

Suntem în plină toamnă. Podgorenii au adunat producţia de struguri, au făcut mustul, iar acum lucrează la limpezirea vinului care a fiert, pentru a putea fi tras de pe drojdii.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now