Image 1
Image 2

Predoiu propune o înțelegere cu Ponta legată de demisie

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Cătălin Predoiu i-a scris lui Ponta
Cătălin Predoiu i-a scris lui Ponta

Prim vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu i-a trimis luni preşedintelui PSD Victor Ponta proiectul unei declaraţii comune, prin care cei doi lideri să convină că liberalul să plece din politică dacă va fi declarat suspect de corupţie, în caz contrar acelaşi gest urmând să-l facă social-democratul.

În preambulul proiectului declaraţiei comune, trimise agenţiei Mediafax, se spune: “Având în vedere că românii s-au pronunţat pentru o altfel de politică prin votul din 16 noiembrie 2015,
Convinşi de faptul că singura şansă a societăţii româneşti pentru progres şi bunăstare este curăţarea clasei politice de corupţi şi profesionalizarea acesteia, Având în vedere comunicatul de presa al Partidului Social Democrat, prin care se cere demisia lui Cătălin Predoiu ca urmare a unor presupuse fapte de corupţie”, după care textul continuă:

“Declarăm: 1. În cazul în care, subsemnatul, Cătălin Predoiu, voi fi declarat suspect într-o cauză de corupţie, îmi dau demisia din toate funcţiile politice şi plec din viaţa publică. 2. În caz contrar punctului 1, subsemnatul, Victor Ponta, îmi dau demisia din toate funcţiile politice şi plec din viaţa publică”.
Predoiu, care este şi premier al guvernului alternativ al PNL, a scris pe pagina sa de Facebook, că a trimis acest proiect de declaraţie lui Victor Ponta, “la sediul PSD, cu confirmare de primire”.

Săptămâna trecută, PSD i-a cerut demisia lui Cătălin Predoiu din funcţiile deţinute în PNL, în urma dezvăluirilor referitoare la susţinerea campaniei sale electorale din 2008, social-democraţii arătând că Predoiu trebuie să îşi asume participarea într-o ”campanie finanţată din corupţie”.

5 comentarii

  1. D-om PREDOIU ar trebui sa se bage in pamint dupa toate relele facute in timpul guvernate BOC,a fost partas la toate legile luate ca ministru al justitiei la fel de corupt este ca BLAGA,AMASTASE,OLTEANU,UDREA,BASESCU,VIDEANU toti au cintat in aceias hora facind parte din colectivul mafiotilor in ani de trista amintire.

  2. ……………………………..
    În vremea asta Cătălin,
    Viclean copil de casă,
    Ce umple cupele cu vin
    Mesenilor la masă,

    Un paj ce poartă pas cu pas
    A-mpărătesii rochii,
    Băiat din flori şi de pripas,
    Dar îndrăzneţ cu ochii,

    Cu obrăjei ca doi bujori
    De rumeni, bată-i vina,
    Se furişează pânditor
    Privind Cătă Alina.
    ………………………….

  3. Acest sisiit la pronuntare , un predoiu dupa cum ii spune si numele adicatelea tot ce are in drumul; lui, pradeaza ,distruge, arde, explodeaza , respectiv ramane o arsita de ne inlaturat care spurca viata oamenilor,, mai bine te-ai ocupa de cresterea oilor pentru ca acestea la vorba sisiita raspund foarte bine,,, consultate cu orice cioban de meserie nu cum sunteti voi toti ai din pdl,,

Lasă un răspuns

Connect with