Image 1
Image 2

“Poziţia copilului”, “Domestic” şi “Lupu”, în competiţie la Festivalul de Film de la Namur

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Afișul internațional al filmului "Domestic"
Afișul internațional al filmului “Domestic”

Lungmetrajele “Poziţia copilului”, de Călin Netzer, “Domestic”, de Adrian Sitaru, şi “Lupu”, de Bogdan Mustaţă, se numără printre producţiile româneşti incluse în competiţia oficială a Festivalului Internaţional al Filmului Francofon de la Namur, Belgia, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

Aproape 150 de pelicule vor fi proiectate la cea de-a 28-a ediţie a Festival International du Film Francophone de Namur, care se va desfăşura în perioada 27 septembrie – 4 octombrie.

Astfel, lungmetrajele “Poziţia copilului”, de Călin Netzer, şi “Domestic”, de Adrian Sitaru, au fost incluse în competiţia internaţională, în timp ce “Lupu”, de Bogdan Mustaţă, concurează în secţiunea dedicată debutului în lungmetraj.

Lungmetrajul “Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin anul acesta şi a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria “cel mai bun film străin”.

Cel mai recent film al regizorului Adrian Sitaru, comedia dulce-amăruie “Domestic”, este o poveste despre oamenii care mănâncă animalele pe care le iubesc şi animalele care iubesc oamenii necondiţionat. Un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel trec prin viaţa personajelor principale, influenţându-le evoluţia. Cu un imaginar minunat, dar şi dureros de real, “Domestic” este povestea copiilor, adulţilor şi animalelor care convieţuiesc sperând la o viaţă mai bună.

Debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Mustaţă, “Lupu”, arată ce se poate întâmpla în mintea unui adolescent de 16 ani când se îndrăgosteşte pentru prima dată. Lupu trăieşte cea mai stranie vară din viaţa sa. Mama lui are un nou iubit, fata care se lipeşte de el pe holurile întunecate ale blocului este posibil să nu existe, iar tatăl mort îi cere ajutorul din camera alăturată.

La Festivalul Filmului Francofon de la Namur, în competiţia dedicată scurtmetrajelor au fost incluse şi peliculele româneşti “Claudiu şi crapii”, de Andrei Tănase (România/ Germania), dar şi “Plimbare”, de Mihaela Popescu.

De asemenea, în secţiunea Regards du présent vor fi proiectate scurtmetrajele “12 minutes”, de Nicolae Constantin Tănase, şi “O umbră de nor”, de Radu Jude.

Scurtmetrajul “O umbră de nor” a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul de Film de la Cannes 2013, în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs. Filmul spune povestea unui preot, interpretat de regizorul de teatru Alexandru Dabija, care, într-o zi toridă de vară, este chemat la căpătâiul unei muribunde pentru a-i spune o rugăciune.

Tot la Namur, în competiţia dedicată clipurilor video au fost incluse “Dance Your Way Out”, de Ion Puican, şi “Dreamers”, de Mihnea Popescu şi Keorges Gaplan.

Anul trecut, lungmetrajul “Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude, a fost desemnat marele câştigător al celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Namur (FIFF), obţinând premiul Bayard d’Or, acordat celei mai bune pelicule francofone, dar şi trofeul pentru cel mai bun actor (Şerban Pavlu).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with