Image 1
Image 2

Poate realiza România surpriza azi cu Germania?

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În preliminariile Cupei Mondiale, de la 21:45, la Pro TV

În următoarele patru zile prima reprezentativă de fotbal a României va disputa două partide importante din preliminariile Cupei Mondiale din 2022, cu Germania, în deplasare, respectiv cu Armenia, pe propriul teren.

Primul meci, cel mai greu, împotriva celui mai puternic adversar din Grupa J, una din cele mai puternice echipe din lume, este cu Germania. Lider autoritar în Grupa J, Germania este favorită certă la victorie în acest meci, dar și la calificarea la turneul final de anul viitor. Așa că misiunea tricolorilor va fi foarte grea, iar șansele, speranțele la un punct sau trei, sunt reduse. Dar șanse există și cum Macedonia de Nord a câștigat chiar în Germania, putem spera și noi la un rezultat favorabil. Dar numai în condițiile unui joc foarte bun, a unei mobilizări exemplare a tricolorilor. Altfel…

Delegația tricolorilor, care cuprinde 26 de jucători, a plecat spre Germania în cursul zilei de miercuri. Printre aceștia se află și sătmăreanul Adrian Rus care, cu puțin timp înainte de plecarea spre Germania, ne-a declarat că este sănătos, că tonusul tricolorilor este bun și că speră la un joc reușit și, de ce nu, la un punct. Dacă va fi sau nu titular, sau dacă va intra pe parcursul meciului, nu putem să ne pronunțăm.

Oricum, Mirel Rădoi va trebui să blindeze apărarea din care, cu siguranță nu vor lipsi Niță, Chiricheș și Nedelcearu. În rest, mai ales în ce privește apărătorii laterali, sunt oarecari vulnerabilități. S-a renunțat la Camora, dar a fost readus Bancu. Un fundaș ofensiv, dar cu lacune în faza defensivă. Caracterizare care, de altfel, i se potrivește și lui Cristi Manea. Pe dreapta ar putea juca Burcă, Rațiu sau chiar Manea. Din linia de mijloc nu pot lipsi, după părerea noastră, Stanciu și Răzvan Marin. Pentru celelalate locuri există 4-5 jucători, Cicăldău, Ianis Hagi, Moruțan, Cordea sau Nedelcu. În atac soluțiile sunt extrem de puține, Ivan, Keșeru și Pușcaș având șanse egale de titularizare.

Germania a anunțat un lot de 23 de jucători din care nu lipsesc marile vedete, Neuer, Klostermann, Thomans Muller, Timo Werner etc. În lotul Germaniei se află și un jucător pe jumătate roman, Karim Adeyemi. Născut din tată nigerian și mama româncă, Adeyemi a ales să joace pentru Germania.

Formațiile probabile:
Germania: Neuer – Ginter, Klosteramnn, Rudiger, Sule, Adeyemi, Gnsbry, Muller, Kimmich, Reus, Werner.
România: Niță – Burcă, Chiricheș, Nedelcearu, Bancu (Manea), Nedelcu, Cicăldău, Răzvan Marin, Stanciu, Ianis Hagi, Keșeru.

Arbitrii acestei partide sunt din Turcia, cu Cuneyt Cakir la centru și cu Bahattin Duran şi Tarik Ongun la cele două linii.

Partida se va disputa la Hamburg, va începe la ora 21:45 și va fi televizată în direct de Pro TV.

CLASAMENT Grupa J
1. Germania 6 5 0 1 17- 2 15p
2. Armenia 6 3 2 1 7- 9 11
3. România 6 3 1 2 9- 6 10
4. Macedonia de Nord 6 2 3 1 6- 5 9
5. Islanda 6 1 1 4 6-14 4
6. Liechtenstein 6 0 1 5 2-15 1

Tot azi, de la ora 21:45, în Grupa J se mai joacă și Islanda – Armenia (Digi Sport 1) și Liechtenstein – Macedonia de Nord (Digi Sport 3).

Azi se joacă și în alte părți în preliminarii. Toate meciurile încep la ora 21:45, după cum urmează: Estonia – Belarus (Grupa E), Cehia – Țara Galilor (E), Gibraltar – Muntenegru (G), Turcia – Norvegia (G), Letonia – Olanda (G), Malta – Slovenia (H), Rusia – Slovacia (H), Cipru – Croația (H).

De precizat că nu sunt arbitri din România la meciurile de vineri și sâmbătă. În schimb, careianul Istvan Kovacs a postat recent în online o poză din Pisa. Să fie oare delegat duminică la una din finalele Ligii Națiunilor, turneu care este găzduit de Italia?

7 comentarii

  1. @Bruno !, Si ce daca au pierdut ( o-1) ,.., Asta meritau ! . Nu eu am pierdut…. Un Bulibas nu face problema din asta. In privinta meciului vostru cu Germania sunt de acord cu @Soso. Nemtii jucau cu o clasa de viteza mai superioara echipei voastre ( conditie fizica mai buna ) ca urmare trebuie sa lucrati si la acest capitol. Ati facut un meci bun dar l-ati scapat printre degete !.

  2. Sunt satmarean si ma bucur ca a jucat titular rus. DAR SA NU IL LAUDAM PENTRU CA AMBELE GOLURI LE AM PRIMIT DIN CAUZA LUI. LA PRIMUL GOL POZITIONARE GRESITA, A TRECUT MINGEA PRIN FATA LUI FARA SA INTERVINVA. LA GOLUL DOI LE A OFERIT NEMTILOR CADOU CORNERUL DIN CARE S A MARCAT. . .
    MULT SUCCES PE MAI INCOLO

  3. nita – sorescu, pascanu, nedelcearu, fl ilie – cicaldau, morutan – mihaila, cordea, man – puscas

    asta ar trebui sa fie nationala.

    nu manea, camora, bancu, chiriches, nicusor, razvan marin si altii pe care ii stim deja cat pot. ok, stanciu si razvan marin rezerve, dar atat.

  4. @Nicule !,Eu nu ma plang doar ma distrez !. Si ce daca altii au luat 4 boabe ca doar nu le-a afectat vietile…..Ha,ha,ha….Voi sunteti asa porniti spre a castiga neaparat pt. ca nu stiti sa pierdeti !!!. Daca pierdeti plangeti o saptamana de parca vi s-ar fi ruinat viata !.

Lasă un răspuns

Connect with