Image 1
Image 2

PNL-ul vocilor ridicate

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Adevărul nu poate fi spus decât cu voce ridicată. Despre PNL se spune că este un partid care și-a dezamăgit alegătorii. Până sâmbătă, 4 martie, acest lucru nu a fost spus decât în culise, în șoaptă. Această formațiune rezultată din unirea a două partide, care la rândul lor aveau multe culise, are  mai multe culise decât se pot imagina. Unde se află doi liberali sunt deja trei opinii. Au prea multe opțiuni. Li se pare că se pot ascunde sub pulpana președintelui. Li se pare că doctrina este suficientă pentru ca electoratul să se plece în fața lui.

Apropierea datei la care se va alege conducerea în mod democratic ascute lupta internă. Consiliul național i-a împărțit pe liberali în două tabere, una a celor care au vorbit încet și alta a celor care au spus ce aveau de spus cu voce foarte ridicată. Se înțelege că ultima categorie este a nemulțumiților. Printre aceștia nu s-au regăsit persoanele din conducerea interimară. Ceea ce nu înseamnă că nu și-au făcut autocritica. Nu în nume personal, ci la modul general, aruncând vina asupra întregului partid.

PNL descoperă acum că nu a avut un program  de guvernare la parlamentare și că PSD i-a furat măsurile de dreapta menite să încurajeze mediul de afaceri. Dacă nu ai un program electoral și dacă nu susții agenții economici ce-ți mai rămâne de oferit ca partid de dreapta? “Statul de drept” pe care l-a fâlfâit în campanie, atacul la “penalii din PSD” nu a impresionat pe nimeni. Demagogia nu păcălește pe nimeni, mai cu seamă când vine dinspre un partid de dreapta.

Să presupunem, deci, că PNL s-a trezit la realitate. Nu știm însă care este situația reală din partid. S-a desăvârșit fuziunea sau operația a reușit, dar pacientul este în drum spre morgă?  Un risc real de divorț iminent nu se întrevede. Totuși, atât în interior cât și în exterior, se mai operează cu termeni de separatism. Cei care provin din fostul PDL au un fel de a fi, cei care provin din fostul PNL afișează deseori ostentativ un soi de superioritate ideologică. Se văd  cu ochiul liber disfuncționalitățile. Se simte lipsa de personalitate a liderului.

Cea mai eficientă cale de a depăși criza este spunerea adevărului. Și s-au spus numeroase adevăruri la Consiliul Național. Dacă este suficient se va vedea mai târziu.  Pentru că funcțiile de conducere par să se fi distribuit invers proporțional cu rezultatele de la alegeri, liderii din provincie  au toate motivele să fie cei mai nemulțumiți. Având funcții în administrație, ei sunt și cei mai vulnerabili în fața codului de integritate, putând fi eliminați la o simplă plângere penală pusă în acțiune.

După alegerile prezidențiale din 2014, datorită victoriei candidatului său, PNL a avut prea multe opțiuni pentru a o putea alege pe cea mai bună. După primul an de mandat președintele Iohannis a reușit să dărâme guvernul PSD. Era de datoria liderilor PNL să negocieze o majoritate parlamentară. Nu au reușit acest lucru. Guvernul Cioloș a fost o altă oportunitate ratată. PNL nu a reușit să se impună nici la alegerile locale. Ezitările, gafele privind candidații pentru primăria generală a Capitalei au costat scump. Nu a intuit că USR îi fură mâncarea din farfurie, iar după locale nu a tras concluziile corecte.

Seria greșelilor continuă. Inclusiv lucrările Consiliului Național nu clarifică pe deplin drumul pe care trebuie să-l urmeze partidul. Scorul său este la jumătate față de PSD. A critica guvernul, a face jocuri de cuvinte la adresa lui Dragnea, nu este suficient pentru a demonstra că PNL este alternativa de dreapta a unei guvernări de stânga.

Sigla Informatia Zilei

USR nu-şi găseşte tonul

Asculta acest articol Partidul ce pare să se străduiască cel mai mult să atragă atenţia alegătorilor asupra unor probleme ce

Sigla Informatia Zilei

Cine invocă anticipatele?

Asculta acest articol Preşedintele Iohannis intervine rar în disputa dintre PNL şi PSD, dar când o face cuvântul său atârnă