Image 1
Image 2

Piedone, arestat preventiv pentru tragedia de la Colectiv

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă a fostului primar Cristian Popescu Piedone şi a două angajate de la Primăria Sectorului 4, în dosarul în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu autorizarea clubului Colectiv. Procurorii DNA arată că cei 3 şi-au asumat consecinţa funcţionării clubului în condiţii de nesiguranţă publică atunci când au eliberat autorizaţia de funcţionare pe baza declaraţiei pe propria răspundere contrar legilor în vigoare.
Anchetatorii DNA arată în referatul cu propunerea de arestare a fostului primar al sectorului 4 şi a celor două angajate ale primăriei implicate în emiterea autorizaţiei de funcţionare pentru Colectiv că aceştia, “în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cunoscând că sunt încălcate condiţiile legale de funcţionare, şi-au asumat încălcarea legii şi au emis autorizaţia pentru SC Colectiv Club SRL, asumându-şi consecinţa funcţionării clubului în condiţii de nesiguranţă publică”.

Procurorii precizează că beneficiarii au depus cererea şi documentaţia pentru autorizare, în 6 noiembrie 2014, când erau în vigoare dispoziţiile Hotărârii Guvernului României nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g şi ale Legii nr.159/2007, dispoziţii potrivit cărora “declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului nu mai putea fi efectuată în referire la : «îndeplinirea condiţiilor de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor (P.S.I.)» aşa cum prevedeau bunăoară dispoziţiile legale din 2004”.

“Deci, o eventuală declaraţie pe proprie-răspundere nu mai putea să fie luată în considerare de autorităţile competente să elibereze autorizaţia de funcţionare în anul 2015, deoarece din anul 2007, pentru avizul PSI, solicitanţii aveau obligaţia legală să aducă acte doveditoare, prevederile Legii nr.159/ 2007 fiind exprese”, se mai arată în documentul citat de Mediafax.
 
Practic, notează anchetatorii, “activitatea celor trei inculpaţi în raport cu fişa postului fiecăruia s-a desfăşurat în totală contradicţie şi ignorare a dispoziţiilor legale imperative referitoare la securitatea la incendiu”.

În referat se arată că “societatea Colectiv Club este unitate de alimentaţie publică situată în Bucureşti, sector 4, de tip bar/club, având o suprafaţă totală de 425 mp din care spaţiu de servire 335 mp”.

“La data de 14.01.2015, sub nr. 3909 a fost eliberat acordul de funcţionare, iar la aceeaşi dată autorizaţia de funcţionare nr. 369, fără a exista autorizarea privind securitatea la incendiu care trebuia emisă de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, conform Hotărârii Guvernului României nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g. Deşi actul normativ menţionat condiţionează eliberarea autorizaţiei de funcţionare de obligativitatea autorizării pentru clădiri sau spaţii amenajate în clădiri având destinaţia de alimentaţie publică cu aria desfăşurată egală sau mai mare cu 200 mp, securitatea la incendiu a fost nesocotită la eliberarea autorizaţiei”, se mai arată în documentul procurorilor.

Rezultă aşadar, scriu anchetatorii, că “atât acordul de funcţionare nr. 3909/14.01.2015, cât şi autorizaţia de funcţionare nr. 369/14.01.2015 nu puteau fi emise, întrucât încalcă, în mod flagrant, dispoziţiile care reglementează apărarea împotriva incendiilor, neexistând vreun document care să facă dovada că I.G.S.U a autorizat din punctul de vedere al securităţii la incendiu activitatea în acel
imobil”.

“Întrucât în spaţiul respectiv s-au desfăşurat mai multe manifestări cultural- artistice la care au participat mai multe persoane, în condiţii vădite de insecuritate publică, a fost pusă, permanent, în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a spectatorilor şi persoanelor angajate, aflate în incinta clubului. Totodată, au fost afectate şi interesele legitime ale Primăriei Sectorului 4 Bucureşti ca instituţie publică abilitată de lege să asigure desfăşurarea în condiţii de siguranţă publică şi cu respectarea tuturor normelor legale a oricărei manifestări cu participarea publicului şi s-a creat pentru reprezentanţii S.C. Colectiv Club S.R.L. posibilitatea desfăşurării activităţilor de alimentaţie publică şi obţinerea unui folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei”, mai notează procurorii DNA.

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă a fostului primar Cristian Popescu Piedone şi a două angajate de la Primăria Sectorului 4 – Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale, şi Luminiţa Larisa Ganea, angajată la acelaşi serviciu, – în dosarul instrumentat de DNA privind autorizarea clubului Colectiv.

Instanţa a admis astfel cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru Cristian Popescu Piedone, Aurelia Iofciu şi Luminiţa Larisa Ganea.

Fostul edil este acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals intelectual, iar cele două angajate ale Primăriei Sectorului 4, de complicitate la cele două infracţiuni reţinue în cazul lui Cristian Popescu Piedone.

Potrivit ordonanţelor de reţinere, Cristian Popescu Piedone, în calitate de primar al Sectorului 4, a încălcat dispoziţiile legale privind apărarea împotriva incendiilor atunci când a emis acordul de funcţionare şi autorizaţia de funcţionare, ambele din 14 ianuarie 2015, necesare desfăşurării activităţii de către SC Colectiv Club SRL, cu la punctul de lucru în strada Tăbăcarilor nr 7.

“Prin aceasta, a cauzat vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Primăriei Sectorului 4 Bucureşti, în urma cărora reprezentanţii SC Colectiv Club SRL, care au putut desfăşura activităţi de alimentaţie publică, au obţinut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei. De asemenea, pentru a autoriza funcţionarea punctului de lucru SC Colectiv Club SRL, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone a emis cele două acte administrative (acordul de funcţionare şi autorizaţia de funcţionare) sus menţionate, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că SC Colectiv Club SRL îndeplinea cerinţelor legale necesare avizării”, au scris procurorii în ordonanţele de reţinere.

Anchetatorii le acuză pe Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4, şi Luminiţa Larisa Ganea, angajată la acelaşi serviciu, că l-au sprijinit pe primarul Sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, “în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima menţionată le-a avizat”.

Cristian Popescu Piedone şi cele două angajate ale Primăriei Sectorului 4 au fost audiaţi, vineri, la sediul DNA, unde au fost duşi cu mandat.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with