Image 1
Image 2

Piaţa agroalimentară Rex îşi deschide oficial porţile vineri

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Asa arata Piata agroalimentara Rex din Micro 17
Asa arata Piata agroalimentara Rex din Micro 17

La eveniment sunt aşteptaţi toţi sătmărenii care doresc să aibă pe masă cele mai bune produse de sărbători

Vineri, 21 decembrie 2012, începând cu ora 10 şi 30 de minute îşi deschide oficial porţile Piaţa agroalimentară Rex din Cartierul Micro 17 (în incinta fostului Supermarket Interex). Singura piaţă acoperită din Satu Mare este rezultatul bunei colaborări între municipiul Satu Mare, proprietarul terenului aferent clădirii de pe strada Braşov nr. 17, în asociere cu Bomax Trading S.R.L., proprietarul construcţiei.

Astfel, în 21 decembrie, cu prilejul deschiderii oficiale sunt aşteptaţi în număr cât mai mare toţi sătmărenii care îşi doresc să aibă pe masa de Crăciun cele mai proaspete produse.

Piaţa Rex din municipiul Satu Mare oferă condiţii foarte bune atât producătorilor care îşi expun spre vânzare produsele, respectiv comercianţilor, cât şi clienţilor care se vor putea bucura de o ieşire plăcută la cumpărături.

 

Hala este climatizată

 

Piaţa agroalimentară Rex vă invită să-i treceţi pragul din mai multe motive: în primul rând pentru că este climatizată, peste tot fiind aceeaşi temperatură. De multe ori, atunci când ne gândim la cumpărături în piaţă mai ales în zilele reci de iarnă suntem tentaţi să renunţăm. Asta nu se va mai întâmpla de-acum înainte! În Piaţa agroalimentară Rex cumpărăturile se fac ca la magazin, iar pe cele peste 300 de tarabe găsiţi produse proaspete şi autohtone, produse tradiţionale româneşti de cea mai bună calitate. În incinta pieţei funcţionează şi 25 de magazine. Piaţa agroalimentară Rex are o suprafaţă de vânzare de 3.000 de metri pătraţi şi parcare asigurată atât pentru clienţi, cât şi pentru producători şi comercianţi. Un alt aspect important este acela că piaţa este controlată permanent de un specialist din cadrul Direcţiei Sanitar – Veterinare, astfel că sătmărenii cumpără de-aici doar produse de cea mai bună calitate.

 

În perioada 20 – 24 decembrie se oferă gratuitate la tarabe producătorilor locali de legume – fructe . Atenţie: număr limitat!

 

Avem o veste foarte bună pentru producătorii locali şi nu în ultimul rând pentru comercianţii de legume – fructe: din 20 până în 24 decembrie 2012 se oferă gratuitate la un număr limitat de tarabe. Având în vedere numărul mare de solicitări, sunteţi aşteptaţi pentru mai multe detalii, rezervări şi informaţii privind locurile gratuite să sunaţi la numărul 0725.353.499 – persoană de contact Sorin Aldea (Bomax Trading). Astfel, producătorii de legume – fructe din judeţul Satu Mare sunt aşteptaţi să îşi expună produsele spre vânzare, oferindu-le astfel posibilitatea sătmărenilor să cumpere bunătăţi de pe meleagurile noastre înainte de sărbătorile de iarnă.

 

Produse tradiţionale direct de la gospodarii sătmăreni

 

Sărbătorile se apropie cu paşi repezi şi a sosit iată momentul să putem merge la piaţă să cumpărăm produse de la gospodarii judeţului nostru, să facem cumpărăturile fără a tremura de frig şi asta se întâmplă doar în Piaţa agroalimentară Rex situată în Satu Mare, Cartierul Micro 17, în incinta fostului Supermarket Interex.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns