Image 1
Image 2

Peste 200 de iubitori de vinuri au participat la degustarea de la Halmeu Vii

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Bea Matusinka, principalul organizator al evenimentului
Bea Matusinka, principalul organizator al evenimentului

Peste 200 de iubitori de vinuri, degustători şi pasionaţi de plimbări în aer liber au fost sâmbătă, 13 august, la Halmeu Vii, pentru a participa la cel de-al treilea eveniment Picnic in the vineyard, de la ora 14:00. Primele două ediţii s-au derulat la Crama de şampanie Carastelec din judeţul Sălaj şi Crama Liliac din judeţul Mureş, la iniţiativa revistei de lifestyle Matusinka.

Pentru că organizatorii s-au gândit din timp la toate aspectele, au făcut anumite recomandări invitaţilor, şi chiar i-au încurajat să ajungă la eveniment cu bicicleta, pentru a se bucura de o după-amiază însorită între podgorii, şi oferindu-le în dar o sticlă de vin la alegere.

Cei care au preferat să ajungă în localitate cu un mijloc de transport pus la dispoziţie de către organizator, au avut posibilitatea să achiziţioneze biletul all pass, prin care au pornit cu microbuzul din faţa Catedralei romano-catolice din centrul municipiului Satu Mare, şi să se întoarcă la ora 22:00, după ce s-a încheiat şi petrecerea de la finalul evenimentului.

Majoritatea vizitatorilor au preferat această modalitate de transport, tocmai pentru că s-au aflat la o degustare de vinuri şi au dorit să se bucure în voie de întregul eveniment.

Crama Triterra are

unul dintre cele

mai vândute roseuri

din ţară

Prima oprire a fost la Crama Triterra
Prima oprire a fost la Crama Triterra

Prima oprire a vizitatorilor a fost la Crama Triterra. Reprezentanţii săi au vorbit celor prezenţi despre detalii din culisele ediţiilor anterioare, alături de un pahar de vin, dar şi diferite feluri de brânzeturi, care completau perfect licoarea lui Bachus.

“Una dintre ediţii a fost făcută la Liliac, în Lechinţa, iar prima ediţie a avut loc la Carastelec, în Sălaj. Există un grup foarte fain de tineri care se ocupă de marketing şi au şi o revistă on-line de lifestyle, se numeşte matusinka.ro şi prima ediţie a fost gândită ca şi o aniversare. Au făcut-o, au văzut că a fost ceva de succes, iar apoi au reuşit să facă la Liliac. Apoi, timp de doi ani nu a fost făcut evenimentul.

În cele din urmă, iată-ne aici. Am căutat o firmă de marketing, şi aşa ne-am intersectat. Ei ne-au spus treaba aceasta cu picnik-ul, iar mie tare mi-a plăcut. De când sunt în Satu Mare, îmi place foarte mult zona aceasta a Halmeului. Eu cred cu tărie că, peste 10 ani, o să fie cea mai bună zonă de vinuri roşii, şi nu numai, ci şi de vinuri albe, din ţară, şi datorită încălzirii globale. De aceea, vinurile toate sunt supracoapte.(…)

Vinurile noastre se pot cumpăra şi direct de la Crama Triterra, sau direct de jos, de la parcare, pentru a le duce acasă. Preţurile sunt la fel. Aici vorbim de 40 lei. Eu cred că raportul calitate preţ este unul foarte bun.

Ca să vă mai zic o paranteză. Eu am un magazin de vinuri în Satu Mare. Reprezint Crama Triterra şi în magazin. Unul dintre vinurile cele mai bine vândute este de la ei. Azi vom degusta trei albe de la TriTerra: Fruity Cuvee, după care vin tot cu un alb Fetească Regală, apoi un sec Riesling Italian. Am un rose din Cabernet Sauvignon, care anul acesta la concursul Vinarium, un concurs destul de prestigios, a câştigat aurul. A devenit unul dintre cele mai faine roseuri din ţară, care este un lucru foarte bun. Şi mai este unul roşu, un Cabernet Sauvignon. Vinificatorul cred că este unul dintre cei mai talentaţi din judeţul nostru, un băiat tânăr, sosit din Republica Moldova”, a precizat reprezentantul Cramei Triterra, Katona Csaba, care a fost şi ghid al vizitatorilor.

Mike Csaba, de la

Dealurile Sătmarului,

şi-a primit musafirii

cu gustări delicioase

şi cele mai bune vinuri

Crama Mike a oferit unele dintre cele mai spectaculoase vinuri invitatilor
Crama Mike a oferit unele dintre cele mai spectaculoase vinuri invitatilor

Mike Csaba, reprezentantul Cooperativei Dealurile Sătmarului s-a declarat optimist în privinţa producţiei de vinuri roşii, cu toate că nu îţi aminteşte să fi avut vreodată un an atât de secetos. De asemenea, a precizat că este bucuros să primească, în podgoria sa, atât de mulţi iubitori şi cunoscători de vinuri.

“Cooperativa agricolă Dealurile Halmeului s-a înfiinţat în anul 2014 şi s-a bazat, în primul rând, pe comasarea viticultorilor, şi de a face fiecare un produs unic, cu care să iasă pe piaţă şi să nu concureze între ei. Ideea a fost foarte bine primită de câţiva viticultori din zonă şi aşa am reuşit să facem prima cooperativă din judeţul Satu Mare, pe producţia de vinuri liniştite. Eu cred că despre cele mai bune vinuri ale noastre trebuie să vorbească cei care le degustă, pentru că diferă din an în an. Este an când vinurile noastre sunt mult mai bune, este an când şi vinurile roşii ies în evidenţă.

 

De preferat, toată lumea caută din zona noastră Rieslingul de Rhin, din soiurile albe, producţia de anul trecut chiar a scos un vin foarte bun din soiul tămâioasa românească, iar la cele roşii, putem spune că mergem pe linie foarte bună. Într-un an e mai bun Merlotul, într-un an e mai bun Cabernetul, iar Feteasca Neagră cam în fiecare an îşi ridică nivelul”, a precizat Mike Csaba, reprezentantul Cooperativei Agricole Dealurile Sătmarului.

Primire călduroasă

a oaspeţilor şi

atmosferă relaxantă

la Crama Năstase

Crama Năstase a oferit invitaţilor, pe lângă vinuri de excepţie, si o atmosferă relaxantă, într-un cadru excepţional
Crama Năstase a oferit invitaţilor, pe lângă vinuri de excepţie, si o atmosferă relaxantă, într-un cadru excepţional

Următoarea oprire a fost la Crama Năstase. Oaspeţii au fost primiţi cu multă căldură de întreaga familie Năstase, într-un cadru mai mult decât potrivit cu evenimentul: baloţi de paie, butoaie pentru păstrarea vinului care au servit drept suport pentru gustările şi paharele cu vin puse la dispoziţie tuturor vizitatorilor. De asemenea, pentru copii şi persoanele care nu servesc alcool, au asigurat băuturi răcoritoare non-alcoolice la discreţie.

“Vinurile noastre sunt foarte iubite de către cei care le-au gustat o sigură dată. Ştim că putem să satisfacem şi cele mai exigente gusturi, pentru că mi-o spune experienţa anilor trecuţi. Vinurile de la Crama Năstase au obţinut, de-a lungul anilor, medalii de aur şi argint la diferite competiţii. Suntem mândri de ele, de fiecare sticlă de vin pe care o îmbuteliem. Ne-am preocupat să îi primim pe oaspeţi aşa cum se cuvine. Ne-am gândit la fiecare detaliu şi credem că, deşi a fost prima ediţie pentru noi, să îi facem pe toţi oaspeţii să se bucure cu adevărat de această degustare de vinuri în natură”, a precizat Cristian Năstase, proprietarul Cramei cu acelaşi nume.

Ultima oprire a fost la podgoria domnului Paul Curtineţ, care are o bogată istorie şi tradiţie în producerea de vinuri. Plantaţia sa are o suprafaţă de un hectar, însă a impresionat prin varietatea de soiuri de vinuri puse la dispoziţie invitaţilor.

La fiecare cramă, dar şi în alte locaţii, invitaţii au putut degusta şi achiziţiona produsele artizanale ale producătorilor locali. Aceştia şi-au amenajat standuri chiar la intrare în propriile curţi şi şi-au pus pe mese cele mai bune şi mai frumoase produse, astfel încât să fie accesibile tuturor, în traseul alcătuit de la o cramă la alta.

Doritorii au putut

să testeze un BMW X5

şi să admire noul model

BMW seria 8

Astfel, cei care au fost pentru prima dată la Halmeu Vii s-au putut bucura atât de un peisaj superb, dar au avut şi posibilitatea să cunoască o parte dintre localnici, care au profitat de eveniment pentru a-şi valorifica munca.

Cei care au dorit să facă un test drive cu BMW Seria 5, au avut această posibilitate
Cei care au dorit să facă un test drive cu BMW X 5, au avut această posibilitate

Trebuie menţionat faptul că partener al evenimentului a fost BMW Group West Motors – Satu Mare, care a pus la dispoziţia tuturor celor interesaţi un BMW X5, pentru a fi testat, iar noul model BMW seria 8 a fost expus. De asemenea, la reuşita acestui eveniment au contribuit şi Asociaţia Camera Meşteşugarilor, precum şi Aociaţia Economică Româno-Germană pentru Regiunea de Nord Vest (DRWSM).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with