Image 1
Image 2

Persoane din Yemen, Egipt şi Algeria au încercat să treacă ilegal frontiera de nord

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Duminică, 24 noiembrie, polițiștii de frontieră sătmăreni au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale. Astfel, în jurul orei 13.30, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontierei Petea, județul Satu Mare, la aproximativ 150 meri de linia de frontieră a fost depistată o persoană care încerca să treacă ilegal din România în Ungaria.

Persoana a fost condusă la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, iar din primele verificări s-a constatat că este vorba despre M. L., în vârstă de 23 de ani, din Algeria, solicitant de azil în România. Acesta a declarat că intenționa să ajungă în Franța, unde are mai multe rude.

În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Tot duminică, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în cooperare cu lucrători din cadrul Poliței Orașului Siret.

Astfel, echipa mixtă a depistat pe raza localității Văscăuți, jud Suceava, trei bărbați de origine afro-asiatică. Persoanele în cauză nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă, fapt pentru care au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză au vârste cuprinse între 22 și 28 de ani, iar doi bărbați sunt din Yemen și unul din Egipt.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare se vor lua măsurile legale ce se impun, conform procedurilor legale în vigoare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

AMENDĂ MARE

Curajul unui sătmărean de 238 de kilometri pe oră

Un tânăr în vârstă de 19 ani din Satu Mare a fost surprins de radar circulând cu o viteză uluitoare de 238 km/h pe Autostrada A3, tronsonul Câmpia Turzii-Nădășelu, într-un incident care a șocat autoritățile și a generat un pericol iminent pentru ceilalți participanți la trafic.