Image 1
Image 2

Percheziţii la firmele lui Liviu Dragnea

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Firmele apropiate preşedintelui PSD, Liviu Dragnea sunt percheziţionate de procurori. Printre acestea se numără şi ferma de porci Salcia, deţinută de fiul liderului PSD. Directorul general al fermei, audiat. Precheziţiile sunt efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Anchetatorii vorbesc de un prejudiciu în valoare de 9.079.017 euro. 

Directorul general al fermei, Ilie Liviu Dragne, a fost dus la audieri.

“Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu.

În cursul zilei de astăzi, 10 august 2017, pe baza mandatelor emise de instanţă, sub coordonarea procurorilor, se efectuează percheziţii în 80 de locaţii (sedii sociale şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi locuinţe ale persoanelor care coordonează activitatea acestora) de către lucrători ai Poliţiei Sectorului 1 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul D.G.P.M.B. şi unităţilor subordonate, respectiv din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Sibiu, Mureş, Vrancea, Călăraşi, Teleorman.

Din probatoriul administrat până în prezent, în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, a rezultat că în contabilitatea a 12 societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea în domeniile construcţii, facility management, prelucrare deşeuri şi creşterea porcinelor, în perioada 2010-2016, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, s-au evidenţiat în contabilitate cheltuieli nereale, împrejurare ce a condus la prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 39.873.671 lei, echivalentul a 9.079.017 euro, din care 15.815.202 lei impozit pe profit diminuat şi 24.058.469 lei TVA dedus nelegal.

În vederea garantării recuperării acestuia, s-au instituit măsuri asigurătorii asupra unor bunuri imobile şi conturi bancare.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii juridice.” se arată într-un comunicat de presă al IPJ Satu Mare.

2 comentarii

  1. Il cerceteaza pe Dragnea pt. ca se afla in prim plan si la vedere, dar cu ceilalti mafioti ce face “marele Stat de drept …” cu organele lui de control de doi bani ca de exemplu in furtul copacilor din paduri insumat cat cam suprafata Capitalei in fiecare an care dispare fara urma…etc, etc…. ?. Cu alea nu se ocupa deoarece totul este dirijat politic si pe interese in acest Stat bugetarist, hot si mafiot..

Lasă un răspuns

Connect with