Image 1
Image 2

Pentru ucidere din culpă, şoferii fără permis, băuţi sau drogaţi nu vor mai scăpa de închisoare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Un senator propune completarea articolului 192 din Legea 286/2009 privind Codul Penal

În dezbatere publică, pe site-ul Senatului României, am găsit o propunere legislativă pentru completarea articolului 192 din Legea 286/2009 privind Codul Penal.

Practic, un senator propune ca dacă un conducător auto cercetat pentru ucidere din culpă a fost depistat la volan fără a avea permis, a fost prins sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psihoactive, să nu se poată dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau orice formă de suspendare a executării pedepsei stabilite de lege.

Ce spune legea

Articolul 192 din Legea 286/2009 privind Codul Penal se referă la uciderea din culpă. Are trei alineate, iar senatorul propune adăugarea unuia nou. Cele trei alineate sunt: (1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. (3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate. Se propune un alineat nou, (4), astfel: dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile prevăzute de art. 335 alin. 1 – 3 sau de art. 336, alin 1-3, nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau orice formă de suspendare a executării pedepsei.

Vă prezentăm şi cele două articole la care se face referire: art. 335 – Conducerea unui vehicul fără permis de conducere: (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive. Art. 336 – Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe: (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. (3) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

11.000 de români, cercetaţi pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor

În expunerea de motive senatorul arată că legea în actuala formă permite posibilitatea ca persoanei vinovate să i se aplice renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării ei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Iniţiatorul publică un raport din 2017 al Comisiei Europene, raport din care reiese că România e pe primul loc în ceea ce priveşte pierderea de vieţi omeneşti, contrar tendinţei din UE. “Deşi la nivelul UE tendinţa este încurajatoare raportată la un milion de locuitori – 49 de oameni decedaţi, comparativ cu media mondială de 174 decese, în România şi Bulgaria tendinţa este de 80 de decese la un milion de locuitori, în creştere generalizată în ultimii zece ani”. Parlamentarul publică în nota de fundamnetare şi o situaţie statistică privind accidentele rutiere soldate cu moartea, date ale Poliţiei Române, constatând o creştere a numărului morţilor în 2017 faţă de 2016. Este prezentat şi bilanţul Parchetului General pe anul trecut, din care reiese un fenomen infracţional în creştere cu 8,2 procente la regimul circulaţiei. Astfel, în 2018 erau 22.047 infracţiuni contra regimului circulaţiei pe drumurile publice, faţă de 20.380 câte erau cu un an înainte: “Peste 11.000 de români au fost cercetaţi pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, cu 11% mai mulţi faţă de 2017”, scrie în expunerea de motive.

Iniţiatorul consideră că e necesară modificarea şi completarea legii pentru că practica instanţelor de judecată de a soluţiona astfel de cazuri de infracţiuni de conducere fără permis sau conducere sub influenţa alcoolului prin hotărâri definitive şi irevocabile de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere a intrat în atenţia publică şi trebuie create premisele incidenţei accidentelor rutiere soldate cu ucidere din culpă în concurs cu infracţiunea de conducere fără permis sau cu cea de conducere sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with