Image 1
Image 2

Pentru producătorii agricoli zăpada a venit la timpul potrivit

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că ninsoarea din ultimele zile a venit la timpul potrivit pentru producătorii agricoli.

“În această perioadă cred că producătorii agricoli au avut beneficii. M-am uitat în ultimele zile pe hărți, stratul de zăpadă la nivel național, existau două pericole. Pe de o parte, lipsa de umiditate, care începea să se resimtă, și a venit această zăpadă la timpul potrivit. Al doilea pericol pe care îl aveam era legat de posibilul îngheț care se preconizează a veni în perioada următoare. Dacă nu aveam zăpadă, plantele erau expuse și riscam producția, deci în mare parte pentru producătorii agricoli avantajele sunt evidente în această perioadă”, a spus Constantin, la finalul ședinței Biroului Politic al Partidului Conservator.

El a adăugat că au fost anumite probleme pe zona de pomicultură și pe zona de sere, așa cum s-a întâmplat și în urmă cu doi ani, când au fost distruse multe solarii.

“Atunci, în 2012, am intervenit cu un ajutor de minimis, iar acum am venit cu instrumente moderne, pentru că statul nu poate să despăgubească la infinit. Este vorba de coparticipare a producătorilor agricoli la ceea ce înseamnă fondul mutual. Fiind membri ai fondului mutual, pot fi despăgubiți an de an prin contribuție proprie, prin fonduri europene și contribuția de la bugetul de stat pentru eventualele pierderi de venit cauzate de diverse calamități”, a explicat ministrul Agriculturii.

2 comentarii

  1. Poate pentru culturile agricole, in schimb cred ca zootehnia si sectorul serelor au inregistrat pagube importante. De fapt inca nu stim cat bine face nici culturilor agricole pentru ca vremea e mereu surprinzatoare si iarna nu s-a terminat.

  2. …cred ca dl ministru nu are niciun merit ca natura a fost generoasa cu agricultorii, si nici nu vad de ce era nevoie de aceasta declaratie, a vrut sa se bage in seama ca lumea sa inteleaga cat este de preocupat de bunul mers din agricultura.

Lasă un răspuns

Connect with