Image 1
Image 2

Peluza și Tribuna 2 se închid pe stadionul Olimpia

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Capacitatea s-a redus de la 17.000 la 5.000 de locuri

olimpiaOlimpia a primit o veste proastă legată de propriul stadion. După ce s-a înscris săptămâna trecută în viitoarea ediție a Ligii a II-a, Comisia de omolgare în frunte cu Sorin Cojocaru, reprezentant al Federației Române de Fotbal, s-a aflat luni la stadionul sătmărean. Comisia a avizat dosarul de funcționare a stadionului pentru sezonul 2016-2017 al eșalonului secund.

Dar vor fi și anumite restricții. Din motive de siguranță, Comisa de omologare a “blocat” accesul la Tribuna 2 și la Peluză pentru publicul spectator. O decizie oarecum normală luând în considerare starea proastă în care se prezintă cele două părți ale stadionului. Suporterii Olimpiei vor avea acces doar la Tribuna 1. Asta înseamnă că din totalul de peste 17.000 de locuri, pe stadionul Olimpia nu vor putea ajunge mai mult de 5.000 de suporteri. Sigur, putem spune că nu e o mare pierdere, deoarece asistența este scăzută la meciurile echipei fanion. Dar această veste nu va fi pe placul galeriilor sătmărene care obișnuiesc să-și încurajeze echipa din Peluză și din Tribuna 2. Altfel, dacă va fi cazul, și vor fi peste 5.000 de spectatori la vreun meci, se va deschide și Tribuna 2, iar intrarea se va face pe poarta de lângă tabela de marcaj. Dar Peluza va rămâne complet blocată.

24 de jucători în cantonamentul Olimpiei

Lotul Olimpiei care va efectua un ministagiu de pregătire la Satu Mare cuprinde un număr de 24 de jucători. Mai mult de jumătate dintre aceștia sunt cadeți sau juniori. Este și normal să fie așa având în vedere că regulamentul de desfășurare a campionatului Ligii a II-a obligă echipele să aibă în teren trei jucători sub 21 de ani.

– Portari: Șuta, Anca, Preda.
– Jucători de câmp: Munteanu, Mureșan, Onicaș, Iuhas, Ciul, Villand, Faur, Rus, Vasile Pop, Erdei, Kanalos, Bura, Lukacs, Ștef, Nemeș, Opriș, Krausz, Mark Csik, Goț, Toma, Heil. După cum se vede a revenit în lot Valter Heil, fundașul sătmărean ajungând la un acord cu conducerea clubului. Alături de jucători vor fi antrenorii Mircea Bolba și Tiberiu Csik, dar și Ovidiu Suciu, cel care se ocupă de pregătirea portarilor.

Fotbaliștii sătmăreni vor rămâne în cantonament până sâmbătă, zi în care se va juca un amical, în Ungaria, cu Kisvarda. Pe parcursul stagiului se vor efectua două antrenamente zilnice.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

FOTBAL

Top 10 transferuri fotbaliști români

Dacă se va realiza transferul lui Radu Drăgușin de la Genio la Totthenham va fi oficializat, atunci internaționalul român devine automat cel mai scump fotbalist român din toate timpurile.