Image 1
Image 2

Pe Aeroportul Satu Mare a fost simulată prăbuşirea unui avion

victimele sunt transportate catre punctul de sortare
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
victimele sunt transportate catre punctul de sortare
victimele sunt transportate catre punctul de sortare

Rolul victimelor a fost jucat de voluntari ai Crucii Roşii şi de angajaţi

Miercuri, 11 septembrie, de la ora 11, pe Aeroportul internaţional Satu Mare a avut loc un exerciţiu în cadrul căruia a fost simulată prăbuşirea unei aeronave de pasageri.

Scenariul a prevăzut că avionul, în timpul decolării, a ieşit de pe pistă, s-a rupt în două la contactul cu solul şi a luat foc. În avion se aflau 38 de pasageri plus 4 membri ai echipajului.

La simulare, coordonată de prefectul dr. Eugeniu Avram care este şi preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, au mai participat reprezentanţi ai Aeroportului Baia Mare, precum şi invitaţi din Ucraina şi Ungaria. De asemenea, a fost prezent şi comandorul Marian Petreuş de la unitatea de aviaţie din Câmpia Turzii.

 

După victimele grav rănite au venit elicoptere din Câmpia Turzii şi din Ungaria

 

la Punctul de triere, ranitii sunt sortati pe gravitatea starii fiecareia
Simulare raniti

Imediat după momentul accidentului, conducerea aeroportului l-a informat pe prefectul care a activat Planul roşu, un plan ce se activează în caz de situaţie cu peste 10 victime şi toate resursele disponibile de la mai multe instituţii. Pentru a transporta victimele grav rănite la spitale de specialitate a fost cerută intervenţia unui elicopter militar de la Câmpia Turzii şi a unuia din Ungaria.

La câteva minute, la locul accidentului a sosit autospeciala de pompieri şi ambulanţa aeroportului, iar în alte câteva minute, au sosit pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Someş” cu două autospeciale şi 4 ambulanţte ale SMURD (maşinile pompierilor au fost însoţite de Grupul operativ al ISU, format din colonel Gheorghe Dan, aflat la comanda inspectoratului, colonel Nicolae Dima şi maior Aurel Ulici), mai multe maşini ale Serviciului de ambulanţă şi ale serviciului privat “Dr. Coica”, personal al  UPU şi de la Medicina Legală, precum şi voluntari ai Crucii Roşii. De asemenea, au sosit pentru a asigura zona jandarmii şi Poliţia de frontieră, iar Serviciul circulaţie a interzis intrarea în perimetru. Rolul victimelor a fost jucat de voluntari ai Crucii Roşii şi de angajaţi ai Aeroportului.

Au decedat 10 din cele 42 de victime, 16 au fost rănite uşor, 9 cu răni mai puţin grave iar 7 au fost grav rănite. A fost realizat foarte operativ un Punct de triere a răniţilor în funcţie de gravitatea stării lor şi a sosit la faţa locului şi un Post medical avansat adus de la Cluj. Operaţiunile de triere şi îngrijire a răniţilor au fost coordonate de medicul şef al UPU Satu Mare.

La circa o oră după accident, zona a fost survolată timp de câteva minute de un elicopter militar venit tot de la Câmpia Turzii, în care s-au aflat specialişti în aeronautică pentru a filma şi fotografia zona, fotografii şi filmări ce pot ajuta la determinarea cauzelor accidentului.

La finalul exerciţiului, au mulţumit participanţilor şi au înmânat diplome tuturor instituţiilor care au colaborat la buna desfăşurare a simulării, directorul Aeroportului internaţional Satu Mare, Nicolae Fechete, colonelul Gheorghe Dan şi comandorul Petreuş.

Concluziile observatorilor care au urmărit desfăşurarea operaţiunilor au fost acelea că simularea a fost reuşită, dar că e nevoie de îmbunătăţirea cooperării între insntituţiile ce intervin în situaţii de urgenţă.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with