Image 1
Image 2

Patru generații de foști fotbaliști s-au întâlnit pe gazon (Imagini spectaculoase)

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cu toții au jucat în trecut pentru Someșul

somesulPeste 50 de foști fotbaliști, conducători și antrenori de la Someșul Satu Mare au răspuns invitației făcute de Dacian Nastai și Ștefan Szilagyi de a se întâlni sâmbătă.

A fost o întâlnire emoționantă la care au participat jucători din patru generații diferite, cei mai “bâtrâni” fiind activi în anii ’60-’70, iar cei mai tineri în anii ’95-2000.

Mai întâi, după ce s-au întâlnit la stadionul Someșul, oamenii au mers la cimitirele din oraș pentru a-i omagia pe cei care au decedat între timp, antrenori, conducători, dar și jucători: Aurel Buzaș, Ioan Nastai, Iosif Nastai, Bebe Ungurenu, Francisc Neumaier. S-au depus coroane, flori, s-au ținut mici cuvântări și după minutele de reculegere, cu toții s-au întors la stadion.

Reveniți la stadion, majoritatea dintre cei prezenți au îmbrăcat, cu mândrie, cu emoție tricourile alb-albaste, culori pe care le-au apărat, le-au reprezentat de-a lungul anilor. Apropo de echipament, acesta a fost oferit pentru această ocazie de Villand Zsolt, fost jucător al echipei, stabilit acum în Germania.

La început au intrat câte 11 jucători de fiecare parte dar, pentru că a fost foarte cald, pentru că pe unii i-au cam lăsat puterile, la un moment dat au intrat în teren toți cei prezenți în teren. Așa că s-a ajuns să se joace chiar și 17 contra 17. Evident, la final, după două reprize nu prea lungi, scorul a fost egal, 2-2 cu goluri marcate de Ștefan Szilagyi 2, respectiv Marin Boudi și Marius Glodean. Pentru stabilirea echipei învingătoare s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. Toată lumea a executat câte o lovitură, chiar două dar, cum nicio echipă n-a reușit să se detașeze, s-a căzut la pace așa că meciul s-a încheiat cu un echitabil rezultat egal. Ca toată lumea să fie mulțumită.

După poze, declarații, foștii jucători ai Someșului s-au întâlnit la o terasă din oraș unde au trecut la depănat amintiri. Multe, frumoase, plăcute. Despărțirea a fost mai tristă dar, după îmbrățișări și strângeri de mână, s-a ajuns la concluzia că aceste întâlniri trebuie să se desfășoare mai des. Așa că următoare va avea loc în vara anului 2017.

La final îi vă prezentăm numele tuturor celor care au fost prezenți la acest plăcut eveniment: Liviu Pereș, Gh. Bencze, Francisc Kardos, Andrei Balog, Ștefan Szilagyi, Zoltan Pataki, Ionel Borz, Viorel Secan, Avram Goia, Virgil Pereș, Vasile Mociran, Bela Kiss, Alexandru Gherasim, Ioan Turtureanu, Iosif Merkker, Alexandru Szenes, Andrei Estinca, Liviu Ardelean, Liviu Donca, Marin Boudi, Sorin Rădulescu, Fane Pop, Mircea Pintea, Karoly Boroș, Attila Foriș, Daniel Glodeanu, Francisc Balog, Nicu Puț, Ioan Iacob, Adrian Illak, Gh. Lohan, Levente Csata, Călin Domuța, Marcel Pteancu, Ovidiu Suciu, Giovanni Cosma, Dorel Ziman, Ianoș Kirner și Dacian Nastai.

Dintre antrenori, conducători, medici și asistenți au fost de față Vasile Fabian, Traian Pintea, Iuliu Balog, Catrinel Raț, Florin Leitan, Aurel Lupșa, Doru Matei, Constantin Demian, Karol Kuki, Iosif Kalmar, Cristi Popa, Liviu Năstruț.

Imagini de la acest eveniment se vor putea urmări în emisiunea de luni a Panoramicului Sportiv difuzată de Informația TV, emisiune care va putea fi urmărită cu începere de la ora 21.30.13549142_10155022080734937_939872888_o 13549153_10155022086044937_252039694_o 13555551_10155022086074937_904784289_o 13555733_10155022086099937_270945730_o 13555975_10155022080704937_1656747963_o 13570225_10155022080729937_1801281415_o 13575708_10155022080624937_825634993_o 13582237_10155022080694937_2062093395_o 13595910_10155022084949937_1848547628_n

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with