Image 1
Image 2

Parlamentul European a adoptat directiva referitoare la drepturile de autor pe internet

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Parlamentul European a adoptat marţi directiva referitoare la drepturile de autor pe internet, cu 348 de voturi pentru, 274 împotrivă şi 36 de abţineri, marcând încheierea unui proces legislativ care a început în 2016.

Decizia Parlamentului European urmează să fie adoptată în următoarele săptămâni de statele membre.

Dacă statele membre vor accepta textul adoptat de Parlamentul European, acesta va intra în vigoare după publicarea în monitorul oficial, iar apoi statele membre vor avea la dispoziţie doi ani să o implementeze.

Directiva are rolul să asigure că drepturile şi obligaţiile prevăzute de legea copyright-ului vor fi aplicate şi internetului.

YouTube, Facebook şi Google News sunt unele dintre companiile cu activităţi online care vor fi direct afectate de această legislaţie.

Directiva are rolul să asigure că internetul va rămâne un spaţiu de exprimare liberă, dar să întărească în acelaşi timp drepturile de autor ale muzicienilor, artiştilor şi scriitorilor, precum şi ale publisherilor de ştiri.

Aceştia vor putea să negocieze remuneraţii mai bune pentru utilizarea lucrărilor lor, atunci când sunt afişate pe platformele de internet. Directiva va asigura acest lucru prin faptul că platformele de internet vor fi direct răspunzătoare de conţinutul afişat pe site-urile lor şi prin dreptul publisgerilor de ştiri de a negocia acorduri în numele jurnaşiştilor săi, pentru ştirile folosite de agregatoarele de ştiri.

Încărcarea de conţinut pentru a-l cita, critica, evalua, caricaturiza sau parodia a fost protejat chiar mai mult decât înainte.

Textul precizează că încărcarea de conţinut pe enciclopediile online, în scop necomercial, cum este cazul Wikipedia, sau platformele de software open source, cum este cazul GitHub, nu va intra sub incidenţa acestei directive. Platformele startup vor avea obligaţii mai puţine decât cele consacrate.

Autorii şi artiştii vor putea solicita remuneraţii suplimentare de la distribuitorii care le exploatează lucrările, atunci când remuneraţiile inişiale sunt disproporţionat de scăzute comparativ cu beneficiile obţinute de distribuitor.

Directiva are rolul să faciliteze ca materialul cu copyright să fie utilizat liber prin minerit de tex şi date, fiind eliminat un dezavantaj semnificativ cu care se confruntau cercetătorii europeni. Restricţiile de copyright nu se vor aplica conţinutului folosit pentru predare sau ilustrare.

Această directivă permite ca materialele cu copyright să fie utilizate gratuit pentru păstrarea moţtenirii culturale.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

TAXE NOI ÎN ROMÂNIA

Dezbatere Aprinsă în Jurul “Taxei de Cuptor”

Un client obișnuit al unei carmangerii din Cluj-Napoca a fost surprins și nemulțumit de o nouă taxă impusă de local: “taxa de cuptor”. Această taxă suplimentară a fost adăugată la comanda sa obișnuită de mâncare, o modificare neașteptată care l-a lăsat pe client uimit și indignat la momentul plății.