Panică la metroul din Bucureşti

A fost panică la metrou marţi dimineaţă, 24 mai 2022, după ce un tren de călători a rămas blocat în subteran, iar un fum înecăcios a invadat unul dintre vagoane. Metrorex a spus că a fost o defecţiune tehnică.

A fost nevoie de intervenţia pompierilor, care i-au evacuat, rând pe rând, pe oameni direct pe şine, i-au condus prin tunel şi apoi i-au scos la suprafaţă. Alte câteva sute de călători au fost evacuate din staţiile învecinate – Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei.

Planul roşu a fost declanşat imediat, zeci de autospeciale de intervenţie, echipaje SMURD şi ambulanţe au ajuns în zonă, iar 25 de călători au avut nevoie de îngrijiri medicale. Doi au ajuns la spital.

 

Cauza probabilă a incendiului de la metrou a fost o flacără la o cutie cu conductori la nivelul şinei, de la care s-au înregistrat degajări de fum în zona Piaţa Romană, a declarat şeful ISU Bucureşti-Ilfov, Orlando Şchiopu.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517