Pacienţi trataţi cu un aparat donat de Primăria Satu Mare | Informaţia Zilei

Pacienţi trataţi cu un aparat donat de Primăria Satu Mare

Scris de Mihai Sălceanu, 23 iulie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

În octombrie 2019, Primăria şi Consiliul Local Satu Mare au achiziţionat pentru Secţia de Urologie a Spitalului Judeţean Satu Mare un aparat Laser Holmium, care ajută la rezolvarea litiazelor urinare prin mijloace minim invazive. În mai puţin de un an, aparatul a fost folosit de aproximativ 500 de pacienţi.

”Am alocat în fiecare an sume pentru sistemul sanitar sătmărean. Am cumpărat aparatură pentru secţiile de Cardiologie şi Urologie, iar anul acesta, la începutul lunii aprilie, am cumpărat un sistem automat de extracţie care a dublat numărul de teste anti-Covid ce pot fi efectuate într-o zi la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Vom continua să investim în sistemul medical sătmărean!”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Până la achiziţionarea aparatului, pacienţii sătmăreni erau obligaţi să plece la Oradea, Cluj sau în străinătate pentru asemenea intervenţii. În sistemul privat, o intervenţie costă între 1.000 şi 2.500 de euro.

”Estimările erau ca 300-400 de pacienţi să beneficieze de aparatura achiziţionată pentru Secţia de Urologie. Mă bucur că am putut ajuta pacienţii, scutind-i de drumuri inutile în alte spitale sau în străinătate, mai ales că avem şi medici foarte buni la Satu Mare”, a mai precizat primarul.

Abonează-te acum Online!
  1. patriot a spus: 25 iulie 2020, ora 10:41

    Cei de la primarie adevarati „Gentlemeni”. Renunta la o parte din salar in timpul epidemiei si fac un cadou rezonabil la Sectia de Urologie. Primarul udmr (fidesz) trebuia sa precizeze de unde provin banii, cu siguranta NU din buzunarul trantorilor de la Primarie!

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Goldis Admitere

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517