Image 1
Image 2

Obama intervine pentru solutionarea crizei din Grecia

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, l-a sunat marţi pe preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, înaintea summitului Eurogrup, explicându-i că economia greacă are nevoie urgentă de un împrumut, relatează Reuters.

“Barack Obama a exprimat speranţa unui rezultat favorabil al negocierilor” Greciei cu creditorii internaţionali, a comunicat Casa Albă.

“Statele Unite doresc menţinerea Greciei în zona euro”, adaugă Preşedinţia SUA.

Imediat după discuţia telefonică pe care a avut-o cu premierul Greciei, Alexis Tsipras, preşedintele SUA a sunat-o, marţi, pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, liderul american pledând pentru ajungerea la un acord în scopul stabilizării economiei elene.

“Este necesar să se ajungă la un acord între creditori şi Grecia”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, citat de site-ul ziarului USA Today.

“Un acord va trebui să includă un pachet de reforme şi de finanţare care să repună Grecia pe calea creşterii economice şi a sustenabilităţii datoriei”, a spus Earnest.

“Ajungerea la un acord cu Grecia este un lucru complicat, dar este în interesul colectiv al Europei ca această problemă să se rezolve”, a subliniat reprezentantul Preşedinţiei SUA.

Cetăţenii greci au votat în proporţie de 61% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 38,99% pronunţându-se în favoarea acestora.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi. Actuala situaţie nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with