Image 1
Image 2

O vară dificilă pentru PSD

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    Alegerile europarlamentare din 2014 au arătat că guvernul nu s-a erodat în primii doi ani de la preluarea puterii. Rezultatele au fost peste aşteptări, cu atât mai mult cu cât se destrămase şi USL. După mulţi ani de opoziţie, PSD şi-a învăţat lecţia şi a avut grijă de imaginea sa mai mult decât au făcut-o alte partide înaintea sa. În campania pentru alegerile prezidenţiale candidatul PSD a intrat ca favorit. Despre o prăbuşire nu se poate vorbi nici după pierderea prezidenţialelor.

PSD s-a ţinut tare şi în faţa acţiunilor DNA, deşi a primit lovituri grele prin pierderea unor personaje importante.
Lovitura de graţie, dacă se poate spune aşa, a venit abia odată cu implicarea premierului Ponta în dosarul senatorului Sova. De atunci, greşelile curg gârlă. Declaraţii fără sens, prezenţa neinspirată a premierului la Baku, încercarea de modificare a codurilor penale, cazul Ioan Rus, votarea pensiilor pentru parlamentari şi, nu în ultimul rând, operaţia din Turcia fac din PSD un partid mai puţin credibil. După o operaţie care părea banală, s-ar părea că Victor Ponta nu-şi va exercita prerogativele de prim ministru timp de trei-patru săptămâni.

Răuvoitorii vor spune că un guvern nu se conduce cu genunchii. Va fi acuzat că, de fapt, fuge de DNA, ascunzându-se după un certificat medical. Au fost şefi de stat care şi-au condus ţara în momente mai grele din  scaunul cu rotile. Retragerea premierului o perioadă atât de lungă este o premieră în Romania. Lipsa în sine a lui poate provoca o criză, indiferent de motivele absenţei din fruntea guvernului. Fiind şi preşedintele partidului, criza se va extinde asupra întregului PSD.

Altfel s-ar fi prezentat situaţia dacă Liviu Dragnea nu ar fi fost condamnat. În mod normal, din punct de vedere politic, el ar fi fost potrivit să-l înlocuiască. Gabriel Oprea este viceprim-ministru, dar este liderul altui partid. În plus, a făcut în ultima vreme declaraţii care nu coincid sută la sută cu politica premierului Ponta şi a principalului partid de guvernare, PSD.

Tot în această perioadă se deteriorează relaţiile cu Klaus Iohannis. Preşedintele atacă sistematic guvernul, majoritatea parlamentară, dar şi personal pe Victor Ponta.  Premierul şi-a justificat plecarea în Turcia pentru a avea mai multă linişte. |ara nu trece printr-o perioadă foarte liniştită. Nu este timp de odihnă nici în partid. Opoziţia atacă din ce în ce mai puternic. Se mişcă şi societatea civilă, tot în defavoarea guvernului. După toate aparenţele, nu va fi o vară liniştită. Politicienii vor pleca în vacanţe, dar scena politică va rămâne în continuare inflamată, mai activă decât este de obicei vara.

Absenţa de trei-patru săptămâni din fruntea guvernului nu înseamnă neapărat şi sustragerea de la cârma partidului. Acum, mai mult decât oricând, Victor Ponta trebuie să-şi ţină partidul în mână. Neexercitarea  funcţiei de şef al guvernului atrage după sine o scădere a influenţei şi puterii politice chiar şi în interiorul propriului partid. PSD-iştii l-au lăsat în ofsaid pe fostul lor lider Adrian Năstase, dar şi pe Mircea Geoană. De ce ar face excepţie cu Victor Ponta? Întotdeauna se găseşte câte un mic grup care pune la cale o conspiraţie.

Politica, un șir de infracțiuni

Războaiele izbucnesc când, în politică, totul este greșit. Desigur, marile greșeli sunt făcute de cei care dețin cele mai înalte funcții.

Chiar atât de periculoasă este inteligenţa artificială?

În timp ce ţări precum Germania şi Franţa consideră că este nevoie de o întâlnire la cel mai înalt nivel pentru a dezbate un subiect ce părea un nou joc pe internet, inteligenţa artificială, a izbucnit un nou focar de instabilitate, un război între Israel şi grupările Hamas.