Image 1
Image 2
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

După o lungă perioadă de timp în care prima vioară a fost justiția, rolurile par să se inverseze. Politicul își ia revanșa. Comisia de control parlamentar al SRI a devenit extrem de activă. Ceea ce interesează este modul în care acest serviciu a colaborat cu DNA. Ascultatul telefoanelor devenise o obsesie națională, depășind cu mult psihoza din timpul regimului comunist. Cel puțin la suprafață, lucrurile par să fie repuse în limitele legalității. Cel puțin acestea sunt promisiunile avansate de comisie.

Dacă se va constata că prin semnarea unor protocoale SRI-DNA în baza cărora lucrătorii SRI și-au depășit atribuțiile, bănuim că ar trebui să urmeze și niște sancțiuni. Altfel va rezulta că toată povestea  cu binomul nu a fost decât o fantezie.

De fapt, care sunt problemele asupra cărora există puncte de vedere divergente? Pornesc toate de la ordonața 13? Dacă ar fi fost trecută cu vederea, ca multe alte zeci și zeci de ordonanțe, și ar fi rămas în vigoare în primul rând ne putem imagina că nu ar fi avut loc protestele. Nu s-ar fi remarcat nici Klaus Iohannis ca președinte-jucător. Evident, în această situație nu s-ar fi remarcat nici procurorul general în postura de comentator, deranjând puterea din care nu face parte. În acest punct se ajunge la miezul problemei: au dreptul oamenii din sistemul juridic să amestece în ciorba legislativului? Atingem un punct nevralgic al societății românește: depășirea competențelor.

S-a vorbit decenii în șir despre intenția politicului de a-și subordona justiția. Traian Băsescu își arogă meritul de a fi pus ordine în sistem, asigurând independența justiției. Dacă statul de drept era pus pe drumul cel bun, cum se face că s-a ajuns la criza actuală?   

     În niciun caz nu se poate porni de la ideea că toate părțile  acum în conflict au fost bine intenționate. Criticile oamenilor din justiție la adresa clasei politice în general, parlamentarilor în special, au fost de cele mai multe ori îndreptățite. Greșeala a constat în faptul că a apelat la serviciile altei instituții, considerată în sine “de forță”, în mod netransparent. Ținuți multă vreme sub presiune, politicienii reacționează. Câteva defecțiuni din sistem gen procurorul “Portocală”, și situația a scăpat de sub control. Polii s-au inversat. Politicienii atacă sistemul juridic în ansamblu, dar și punctul, persoană cu persoană. Președintele Senatului cere demisia șefei DNA, după ce DNA a demarat o anchetă la adresa guvernului, luând ministru după ministru.

Vocea președintelui nu se face auzită. Acum ar fi momentul să-și arate calitățile de mediator între instituții. Situația este cu totul anormală. România a trecut prin multe crize, dar aceasta de acum le depășește pe toate prin consecințele nefaste pe care le poate genera.

În momentul declanșării protestelor se părea că strada poate rezolva probleme de importanță națională. Strada poate  sesiza derapajele, poate deveni un element de presiune, dar problemele nu pot fi rezolvate decât de instituții și, mai ales, de oamenii cu mintea deschisă din instituții. Atingem un alt punct nevralgic, al mediocrităților care au invadat instituțiile publice. Dacă s-a ajuns la o corupție generalizată, cu siguranță s-a ajuns și la generalizarea mediocrității în instituțiile publice. Mediocritatea s-a instituționalizat cu aportul nemijlocit al partidelor. Iar angajările pe criterii politice sunt în continuare la ordinea zilei.

A început nebunia sondajelor

Făcute din propria inițiativă de casele de sondaje, comandate de partide, de candidați, făcute chiar de către partide, în mod neprofesionist, sondajele sunt instrumente electorale care avantajează sau dezavantajează partide sau candidați.

Sigla Informatia Zilei

Cine invocă anticipatele?

Asculta acest articol Preşedintele Iohannis intervine rar în disputa dintre PNL şi PSD, dar când o face cuvântul său atârnă