Image 1
Image 2

O săptămână de negocieri

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Luni se va citi moțiunea de cenzură. Până atunci vor avea loc diverse negocieri. Cel mai curtat partid este de departe UDMR. Dar Kelemen Hunor pare să se fi antepronunțat. Parlamentarii UDMR nu vor vota moțiunea. Pentru că opoziția, mai precis PNL, nu a dat răspuns la cele câteva întrebări:
1. Cine va fi viitorul prim-ministru?
2. Cine vor fi viitorii miniștri?
3. Ce program are guvernul propus?

De ce nu s-a dat un răspuns la aceste întrebări relativ simple? Pentru că de-a lungul timpului s-a lăsat să se înțeleagă că Ludovic Orban s-a autopropus pentru această funcție. Pentru că eventualii miniștri trebuie negociați între partidele viitoarei coaliții de guvernare.

Și, foarte important, PNL nu și-a prezentat niciodată programul de guvernare. Altfel spus, nu există o alternativă reală la actuala guvernare. Pe cât este de catastrofală guvernarea populisto-demagogică PSD-ALDE pe atât de nepregătită este opoziția să ofere o altfel de guvernare.

Nu o dată liberalii, președintele Orban în persoană, au afirmat că PNL nu-și prezintă programul pentru a nu fi furat de PSD. Este o aiureală. O scuză jenantă pentru un partid de dreapta.
De pildă, putem bănui că o guvernare de dreapta va demara o restructurare a imensului aparat birocratic, va disponibiliza surplusul de personal care nu-și are rostul în sistemul bugetar. Cum să spună PNL acest lucru când râvnește la electoratul acestuia, același care sufocă economia reală?

Pe de altă parte, se știe foarte bine că Traian Băsescu îl disprețuiește pe liderul PNL, numindu-l Sica Mandolina. Fiecare partid dintr-o eventuală coaliție de dreapta are propriile idei. De multe ori acestea se bat cap în cap. USR este diferit de PNL, și deși este un partid relativ mic este foarte orgolios. PMP are un program ușor naționalist, iar Traian Băsescu are încă adversari redutabili care îl așteaptă la colț.

O majoritate parlamentară trebuie să includă și partidul lui Victor Ponta. Având încă proaspătă în memorie propria lui guvernare, Victor Ponta putem presupune că are un program propriu, de stânga.
Teoretic este posibilă formarea unui nou guvern. Imposibilă pare să fie armonizarea atâtor partide în jurul unui program coerent.

Mai apare un element perturbator: campaniile electorale pentru Parlamentul European și alegerile prezidențiale. Dintre cele două campanii cea mai dificilă este cea prezidențială. Deja Klaus Iohannis și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat. Este susținut de un singur partid, de PNL. Un partid care l-a susținut, USR, pare să nu-l mai agreeze pe Klaus Iohannis. Ce să mai vorbim despre Pro-România, Victor Ponta fiind un adversar neîmpăcat al actualului președinte.

Acestea sunt câteva dintre argumentele pentru care este greu de crezut că într-o săptămână se va ajunge la o înțelegere între forțele de opoziție.
Cu toate acestea spre binele României nu doar actualul guvern trebuie să cadă, ci alianța PSD-ALDE este nocivă. Această coaliție susținută în parlament și de către UDMR, nu are la rândul ei un program adevărat. Are în continuare doar un program electoral. Sacrifică totul pentru un pumn de voturi în plus.

Pe de altă parte PSD este zguduit de lupte interne, și cu atât mai puțin se poate concentra pe problemele reale din țară. Dar, așa cum vulgar spunea un parlamentar PSD, “în politică numai boii sunt consecvenți”.

Sigla Informatia Zilei

5 zile până la marea ieftinire, 36 până la marea scumpire

De la 1 august se vor ieftini 14 produse. Este iniţiativa primului ministru Marcel Ciolacu. Nu se ştie cum va respecta vânzătorul din piaţă decizia guvernului. Oricum, măsura este direcţionată către marile magazine. Efectele vor fi nule. Dar poate avea un numit efect din punct de vedere electoral. Nesemnificativ.