Asculta acest articol
Din lunga serie a concertelor simfonice cu invitați din Japonia, gândite și dirijate de Shinya Ozaki, s-a consumat un nou episod joi seara în sala Filarmonicii ”Dinu Lipatti”. Unul dintre cele de care ne vom aminti mult timp, mai ales datorită părții sale secunde, care a programat celebrul Concert pentru violoncel de Edward Elgar.
Fiecare stagiune din ultimele două decenii a cuprins în programele ei aceste concerte în care muzicieni niponi mai tineri sau mai experimentați au evoluat ca soliști alături de orchestra sătmăreană. Unii dintre ei au venit în orașul nostru de mai multe ori, un exemplu fiind pianista Chiyo Hagiwara, pe care dirijorul Ozaki o propune foarte des publicului fără că ea să fie vreo mare valoare, nemaiavând de mult nici atuul tinereții. Acum a cântat unul din concertele de Bach și a părut să aibă dificultăți de frazare, cel mai vizibil la începutul mișcării lente. Mai bine s-a prezentat cealaltă pianistă a serii, Ai Matsuzaki, într-o partitură mult mai pretențioasă (Concertul în Sol major de Ravel) căreia a reușit să-i evidențieze atât caracterul sprințar, cu influențe de jazz, din părțile rapide, cât mai ales lirismul limpede, i-am zice marin, din frumosul Adagio assai, acompaniat cu eleganță de orchestră.
Dar revelația serii avea să fie violoncelista Risako Hiranuma. După câțiva ani de studiu al pianului, trecerea la violoncel s-a dovedit o mișcare inspirată pentru frumoasa solistă japoneză, ea continuându-și studiile în centre muzicale importante (Viena, Berlin) și aprofundându-le la Graz. A abordat una din capodoperele scrise pentru instrument, Concertul în mi minor op. 85 de Edward Elgar, o partitură impusă publicului de legendara Jacqueline du Pre, dar și de interpretarea mai sobră și mai apropiată de spiritul autorului oferită de Julian Lloyd Webber alături de Sir Yehudi Menuhin ca dirijor. O lucrare elegiacă, melancolică, scrisă de Elgar într-un moment de cumpănă al vieții sale, după o operație grea, când simțea că lumea în care trăise și crease se ducea de râpă. Sentimentele ce-l apăsau le-a turnat în tema memorabilă a primei mișcări, din care construiește apoi un edificiu monumental, în care episoadele mai vesele par incidentale, un fel de balcoane rococo la un edificiu mai curând cenușiu. Risako a cântat cu precizie, sunet limpede, emoție bine temperată, fără să cadă în extremele literalismului sec sau patosului fără limite. A fost o evoluție foarte convingătoare, dublată de un bis din Bach care i-a permis să-și etaleze virtuozitatea tehnică. Orchestra a urmat-o, în Elgar, în aceeași notă inspirată, iar publicul a oferit aplauze entuziaste, de data asta binemeritate.
Săptămâna viitoare se va cânta Bartok și Brahms. Din păcate panica legată de coronavirus, încurajată fără rost și de la nivel oficial, a dus la contramandarea concertului educativ de vineri, deși se știe clar că tocmai copiii sunt cea mai ferită categorie în cazul bolii. Ca să nu mai spunem că și faptul că invitații de joi au venit din Japonia a stârnit întrebări nelalocul lor. Să sperăm că lucrurile nu vor continua așa prea multă vreme.
DEPUTAȚI ROMÂNI ÎN BUDAPESTA
Fii primul care comentează