O declaraţie cât o mie de certuri

Marcel Ciolacu a prins din mers secretele meseriei de politician. Deşi avea ceva vechime în politică, adevărata calificare şi-a făcut-o la ultimul loc de muncă.
Adică în biroul pe care l-au ocupat, pe rând, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă. Nume de nume.
Nu-l mai punem la socoteală pe părintele spiritual al social-democraţilor, pe Ion Iliescu.
Odată pentru că omul a trăit şi a acţionat în condiţii cu totul speciale, în al doilea rând pentru că avea în el ceva special, un instinct perfecţionat într-un regim în care cea mai mică greşeală se plătea cu marginalizarea.
Marginalizat, trecând drept principalul adversar al lui Ceauşescu, exact din marginalizare şi-a construit un capital electoral în primii ani de după revoluţie.
Distanţa, de la Ion Iliescu la Marcel Ciolacu se măsoară în etape, fiecare purtând numele liderului vremelnic la cârmă. Etapa Năstase nu seamănă cu etapa Dragnea, la fel cum etapa Ponta nu are nimic din ceea ce vrea să scoată în evidenţă Ciolacu.
Nu ştiu cum, nu ştiu cine l-a propulsat pe Marcel Ciolacu în poziţia supremă într-un partid închistat în sine ca PSD. Într-un partid de cadre în care contează vechimea şi relaţiile personale pentru cea mai mică poziţie în administraţie sau în ierarhia politică trebuie să dai dovadă de perseverenţă. La fiecare îi vine rândul dacă are răbdare.
La PSD, răbdarea identificându-se cu fidelitatea, devine o rampă de lansare până la cea mai înaltă poziţie socială. Nu trebuie trecută cu vederea nici disciplina de partid, o trainică moştenire de la bătrânul partid unic.
Liberalii sunt mai nerăbdători. Vor totul imediat ce primesc carnetul de partid. Despre disciplina de partid nici nu-i bine să pomenim.
Diferenţe mari există între organizaţiile de tineret. Despre „lupii tineri” de la PNL se vorbeşte mereu, dar parcă nu mai sunt atât de fioroşi ca altădată. Din partea lor s-ar putea să fie comentarii, dar datele de pe teren, sondajele, obligă PNL la un compromis la cel mai înalt nivel.
Extrem de rar sau deloc nu se vorbeşte despre existenţa unor lupi tineri la PSD. De la Victor Ponta încoace nu a mai fost promovat un membru al organizaţiei de tineret într-o funcţie de decizie.
Problemele, dacă vor fi, s-ar putea să apară din zona seniorilor liberali conservatori. Pentru social democraţi, fiind o chestiune de onoare nu vor apare opozanţi. Să aibă, după 20 de ani, un al doilea preşedinte este ca un vis frumos. Pentru atingerea acestui scop PSD poate ceda liniştit funcţia de prim ministru.
Mai pragmatici, liberalilor ar trebui să le convină acest târg. La urma urmei banii şi afacerile sunt la Palatul Victoria. La Cotroceni este fala, iar dacă eşti un preşedinte-jucător se mai pot trage şi nişte sfori.
Împărţirea puterii între două partide este unul dintre lucrurile cel mai bune care se pot întâmpla într-o democraţie. Cel puţin în teorie. În practică am cam văzut ce s-a întâmplat până acum. Nicio alianţă nu a fost dusă până la capăt.
Să le fie dat lui Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă să spargă gheaţa îmbâcsită a politicii pentru a ajunge la o apă limpede, cristalină? De ce nu?