Image 1
Image 2

Numirile miniştrilor la Justiţie şi IMM-uri pe agenda CExN al PSD

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Comitetul Executiv Naţional al PSD se va reuni, miercuri, la Bucureşti, pentru a lua în discuţie numirile noilor miniştri de la Justiţie şi Mediu de afaceri, precum şi sancţionarea preşedintelui interimar al PSD Iaşi, Mihai Chirică, pentru criticile publice aduse conducerii partidului.

Totodată, înaintea şedinţei CExN, este aşteptată o şedinţă a coaliţiei de guvernare PSD-ALDE, acolo unde se va tranşa în ceea ce priveşte numele noilor miniştri de la cele două portofolii, acestea urmând a fi ulterior prezentate CExN, spre validare politică.

Cel mai aşteptat nume este cel al noului ministru al Justiţiei, în condiţiile în care gestionarea acestui portofoliu pare a fi extrem de dificilă după demisia lui Florin Iordache, succedată ca urmare a presiunilor date de amplele manifestaţii de stradă anti-OUG care modificau Codurile penale, notează Mediafax.

În ultima perioadă, s-a discutat foarte mult în spaţiul public despre posibilitatea ca viitorul ministru să nu mai fie membru de partid, la baza acestor dezbateri stând chiar o declaraţie publică a premierului Grindeanu, făcută la Bruxelles.

 

În acest sens s-a exprimat tot liderul PSD, Liviu Dragnea, care a arătat însă că Grindeanu este refractar în a se prezenta încă o dată în Parlament, pentru un vot, în condiţiile în care în ultima lună s-a prezentat în faţa Legislativului pentru votul de învestitură, bugetul pe 2017 şi moţiunea de cenzură.

În discuţie, în ultima perioadă, a fost şi eventuala cedare a ministerului Justiţiei de către PSD partenerilor de coaliţie de la ALDE, acest fapt fiind speculat după o declaraţie a premierului Grindeanu, care a spus că viitorul ministru va fi un „membru al coaliţiei de guvernare”, el nespecificând textual că acesta va fi membru PSD, care deţine portofoliul.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with