Asculta acest articolPartid mai frământat ca aluatul pentru pască, PSD nu-şi găseşte liniştea interioară. Este ca un personaj din romanele lui Dostoievski. Desigur, nu se pune problema în termeni radicali precum “crimă şi pedeapsă”, ci în ceva mai simplu: vinovat sau nevinovat?
PSD pare să fie redus la un singur personaj: Liviu Dragnea. Cu anumite nuanţe, întotdeauna acest partid s-a confundat cu liderul. În prima perioadă “domnul Iliescu”, “domnul Năstase” erau nume rostite cu un nedisimulat respect, aproape cu pioşenie.
Liderilor de mai târziu li s-a retras “domnul” fiind numiţi ceva mai distant “Geoană”, iar apoi foarte familiar doar “Victor”.
Odată cu Liviu Dragnea situaţia s-a schimbat. La început era alintat cu numele mic, “Liviu”, iar cu timpul chiar şi cei mai loiali pesedişti au început să-i spună simplu, dar cu o nuanţă conspirativă, amestecată cu teamă, “Dragnea”.
Poziţia lui Liviu Dragnea nu este deloc una de invidiat. Atacat din toate părţile, subminat din interior, niciodată PSD nu a fost ţinta atâtor presiuni venite din toate părţile. Practic nu există instituţie care să nu aibă ceva de reproşat. Chiar şi bugetarii pe care i-a îngropat în venituri mai mari decât sperau ei vreodată, fără să li se ceară să muncească mai mult, mai cârtesc împotriva lui.
Pentru toate partidele, ceva mai puţin pentru ALDE, liderul PSD este un sac de box. Pentru partidele intrate în cursa electorală Liviu Dragnea este un nesperat cadou. Este suficient să dai în Liviu Dragnea şi ţi-ai rezolvat toate problemele, eşti la zi. Liviu Dragnea este un adevărat înlocuitor al platformelor electorale. PNL s-a agăţat atât de strâns de Dragnea încât prin repetiţie îşi sufocă propriile mesaje.
La Pro România atitudinea anti-Dragnea are o logică politică. Mai experimentat, Traian Băsescu ignoră personajul negativ al zilei, intuind că a devenit un loc comun, neinteresant, aproape banal.
De unde provine atitudinea generalizată anti-Dragnea? În niciun caz din majorarea salariilor, a pensiilor, fără să se ţină de legile economiei de piaţă. Toate necazurile vin de la modul prost în care a gestionat situaţia din Justiţie. Până la urmă acuzaţia că modifică legile Justiţiei pentru a se scăpa pe el însuşi a prins.
Ridicarea sprijinului pentru ministrul Tudorel Toader întăreşte această idee.
Demiterea lui nu în urma unei moţiuni votate de parlamentarii PSD, ci printr-un vot în CEx, vine în completarea episodului nefiresc al demiterii propriului guvern printr-o moţiune de cenzură.
Eliminarea lui Tudorel Toader, dat fiind faptul că ne aflăm în prag de campanie electorală, va avea un impact mai devastator decât criticile adversarilor. Dacă următorul ministru îl va scăpa pe Liviu Dragnea de probleme înainte de alegerile din 26 mai nu va mai exista nicio îndoială că liderul PSD a dirijat întreaga acţiune în favoarea lui.
Înlocuitorul lui Tudorel Toader este controversatul Nicolicea, un personaj care şi-a câştigat notorietatea mai degrabă prin duritarea declaraţiilor sale decât printr-un prestigiu profesional.
Dacă nici Nicolicea nu reuşeşte să dea ordonanţa de urgenţă care să-l scape pe Liviu Dragnea nimeni nu poate. Sub noul ministru, ca să facem un joc de cuvinte care se poartă, începe nicolicirea Justiţiei. Scandalul pe Justiţie trece într-o etapă nouă, cu consecinţe greu de prevăzut.
Dar tactica s-a schimbat. Legile Justiţiei se dezbat în parlament. După ce ajung în forma finală, în loc să fie trimise la promulgare, pe motiv că preşedintele Iohannis le va retrimite în Parlament, apoi le va ataca la CCR, este posibil să fie adoptate prin ordonanţă de urgenţă. De ce nu s-a procedat aşa de la început? Oamenii, mai ales politicienii, devin mai deştepţi cu încetinitorul.
