Asculta acest articolRăzboiul cel mare de la graniţele României va împlini peste câteva zile un an. La 24 februarie 2022 armatele Federaţiei Ruse invadau Ucraina. A urmat cel mai mare val de refugiaţi din Europa după cel de-al doilea război mondial.
Mica Ucraină a reuşit să facă faţă invaziei cu sprijinul militar şi logistic al Statelor Unite, NATO şi UE.
După declanşarea războiului s-au instituit sancţiuni fără precedent la adresa Rusiei, pentru a-i scădea potenţialul economic.
Sancţiunile s-au întors şi împotriva ţărilor care au aderat la propunerile SUA, ale NATO. Federaţia Rusă a oprit robinetul de gaz care aproviziona Europa, la preţuri acceptabile, ceea ce a condus la apariţia unei crize energetice, cu impact negativ asupra tuturor economiilor din ţările UE.
După un an de război nu se întrevede nici măcar o propunere de pace. Preşedintele Biden a făcut o vizită-surpriză la Kiev. S-ar părea că secretul nu a putut fi păstrat din moment ce exact în aceeaşi perioadă un înalt oficial chinez făcea o vizită la Moscova pentru a discuta o eventuală propunere de pace între cele două părţi.
În realitate, China răspunde vizitei preşedintelui american la Kiev, cu o vizită la Putin. În acelaşi timp colosul asiatic atrage atenţia Statelor Unite că niciodată nu se supune ordinelor acestuia şi nu va accepta amestecul în treburile interne, în problema Taiwanului.
Aşadar, la împlinirea unui an de la invazie aflăm că războiul este departe de a se apropia de sfârşit. Toată lumea declară că vrea pace, dar toţi se pregătesc de război.
Însoţite de promisiunea că în Ucraina se vor livra noi arme, noile sancţiuni împotriva Rusiei anunţate de Joe Biden chiar la Kiev, înseamnă continuarea războiului cu şi mai mare intensitate.
România este un simplu pion care nu are niciun cuvânt de spus în politica internaţională. De aceea primul ministru Nicolae Ciucă, România, nu are altă variantă decât să salute vizita preşedintelui Biden la Kiev şi să respecte toate sancţiunile la adresa Rusiei ce vor fi luate în curând.
Cum România nu a fost capabilă nici să-şi convingă partenerii din UE că merită să intre în spaţiul Schengen, se înţelege că nu poate opri nici războiul de la graniţele sale, care îi aduce numai prejudicii.
Nicolae Ciucă se dovedeşte un om al păcii interne, transmiţând tuturor liberalilor să înceteze orice atac la adresa PSD. Se înţelege că acelaşi lucru este valabil şi în cazul UDMR. Liberalii vor să conserve actuala stare de lucruri, coaliţia PNL-PSD-UDMR fiind singura construcţie politică în stare să guverneze România.
Odată încetate toate ostilităţile cu PSD, cu siguranţă PNL se gândeşte la o şi mai strânsă legătură cu social democraţii. S-a vorbit în ultimele zile chiar de refacerea USL. Conducerile celor două partide au ajuns la concluzia că, deşi se consideră mari, niciunul nu poate guverna fără să se alieze cu celălalt.
Rotativa gândită ca preluarea funcţiei de prim ministru din doi în doi ani de la un partid la altul, se poate transforma într-o platformă politică şi electorală din perspectiva alegerilor din anul 2024.
Pare o utopie, dar partidele decid ce este mai potrivit pentru ele. Scopul lor, mai mult sau mai puţin transparent, este păstrarea puterii. Mai greu se înţeleg la împărţirea puterii.
Cu un război la graniţe, cu crizele care se succed şi se amplifică de la o zi la alta, nu poate veni o soluţie decât din partea partidelor care domină scena politică. Decât să urmărim ce planuri are preşedintele SUA cu Ucraina, ce tratative duce China cu Federaţia Rusă, mai bine să fim atenţi la ce fac şi ce spun liderii PNL şi PSD. Să lăsăm politica externă pe seama celor mari. Dar oare UE intră în această categorie? UE, în ciuda forţei sale rezultată din uniunea celor 27 de ţări membre, nu are o economie comună, nu are armată, nu are o politică externă comună.
Conducându-se după cele mai avansate idei de democraţie, mai degrabă observăm cum se fură una pe alta, cum firmele-giganţi jecmănesc economiile ţărilor mici, precum este şi România.
Fii primul care comentează