Asculta acest articolÎn timpul campaniei pentru preşedinţie J.F. Kennedy a lansat o maximă celebră: “Nu întreba ce face ţara pentru tine, ci întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”. I se atribuie celebrului preşedinte, dar primul care a spus-o este filosoful libanez Khalil Gibran (1883-1931). Şi la casele mari se poartă plagiatul. Dacă i-am analiza mai atent, am observa că nici politicienii străini nu sunt cu mult mai breji decât ai noştri.
Şi nici mai cinstiţi. În schimb au reuşit să-şi creeze un sistem politic şi social coerent. Iar reformele sunt chiar reforme, nu cârpeli.
Cârpeală ar trebui să se denumească aşa-zisele măsuri de reformare pe care le lansează guvernul PSD-ALDE. Într-o zi zice una, a doua zi vine altcineva şi zice alta. Ba se întâmplă ca una să zică acelaşi personaj dimineaţa şi cu totul altceva seara. Lipsa de coerenţă caracterizează activitatea de până acum a guvernării social-liberale.
În general, ALDE a lăsat PSD să-şi pună în practică experimentele. Tăriceanu şi-a rezervat nişa care priveşte relaţia preşedintelui cu “sistemul”. Preşedintele Senatului a devenit cel mai vehement critic al DNA şi SRI. Instituţii pe care, zice Tăriceanu, preşedintele le foloseşte pentru a prelua puterea. Lucrurile nu stau tocmai aşa, dar Tăriceanu are o teză şi vrea să o demonstreze. Prea multe dovezi nu poate prezenta, dar o dă înainte.
În mod cu totul neaşteptat, liderul ALDE s-a lansat într-o explicaţie despre noua taxă de solidaritate de 2% care se va aplica din 2018. A demonstrat că în realitate nu este vorba despre o creştere, ci despre o scădere. Lucrurile în viziunea lui sunt simple. Cele 39 de procente care se aplică pe venituri vor scădea la 35,5%. Ca un adevărat liberal, a trecut peste un amănunt semnificativ, anume că o mare parte din impozit va trece de la angajator la angajat.
În acest fel majorările aplicate la salariile bugetarilor se vor întoarce la buget. Aceasta este şmecheria. De fapt, statul nu dă, ci ia. Sindicatele vor reacţiona şi foarte probabil se va renunţa la taxa de solidaritate şi se va recurge la altă inginerie, dar care să aibă aceeaşi finalitate: mai mulţi bani la buget.
În alte vremuri, de tristă amintire, ceea ce face coaliţia PSD-ALDE s-ar fi chemat centralizare. Guvernul vrea să controleze tot. A ajuns să stabilească şi salariile firmelor private. Vrea să introducă un sistem de control al preţurilor la carburanţi. Nu mai adăugăm aici eforturile pe care le face pentru a face justiţia atât de independentă încât să-l scoată pe preşedinte cu totul din jocul numirilor şefilor de la Procuratura Generală şi DNA.
Aşadar, cine controlează? În niciun caz preşedintele. El încearcă doar să nu-şi piardă cu totul rolul. În realitate, este mai izolat decât a fost oricare alt preşedinte. Singura lui armă este câte o declaraţie lansată în momente de tensiune socială şi politică.
Este greu să ne facem o imagine obiectivă despre ce a realizat guvernul în cele zece luni. Guvernanţii înşişi recunosc că au o problemă de comunicare. Nu ştim nici care sunt următorii paşi, pentru că măsurile sunt anunţate pe genunchi, în fapt de seară, în funcţie de cine iese la televizor.
Impresia că se instalează un haos generalizat este alimentată zi după zi prin cârpelile pe care le aplică în mod aleatoriu, când ici, când colo.
Un domeniu în care s-ar fi înregistrat rezultate foarte bune ar fi agricultura. Dar să vedem ce spun fermierii, producătorii agricoli care nu au unde să-şi vândă produsele.
