Asculta acest articolCandidații prezidențiali calificați în turul final nu sunt pe placul elevilor de liceu din Franța. Nu votează, dar protestează. Au ieșit în stradă, însă nu așa ca protestatarii din România. Făcând o punte peste timp, asemeni studenților din 1968, liceenii vor să schimbe lumea. Atunci se striga ceva de genul “este interzis să interzici”. În curând se împlinesc 40 de ani de atunci. În Est s-a câștigat mult în zona libertății. Celor din Occident li se pare că au pierdut.
Se pare că libertatea unora îngrădește libertatea altora.
Fără îndoială imigrația deranjează. În condițiile actuale este greu să se mai conserve vechiul mod de viață al cetățeanului occidental din clasa mijlocie. Pe de altă parte politica devine atât de corectă, încât ucide totul din jur. Extremismul este mai greu de suportat, dar pare o soluție împotriva valului de migrație la care sunt supuse țările dezvoltate.
Tinerilor, nevotanților, nu le convine nici proliferarea extremismelor. În același timp și mișcarea lor spontană pare tot o formă de extremism. Nu se știe însă împotriva cui protestează. Nu este clar ce nu le convine. Poate că nu le convine nimic, din moment ce nu-l agreează nici pe Emmanuel Macron, nici pe Marine Le Pen.
Cam în aceeași direcție trebuiau să se îndrepte și protestele din România de la începutul acestui an. De ce să se ridice o masă de o sută de mii de oameni, apoi de două sute de mii, apoi de trei sute de mii, și așa mai departe, împotriva unui singur partid și nu împotriva tuturor partidelor? De aici se poate suspecta sinceritatea protestatarilor.
Până la urmă orice tip de protest civic sfârșește prin a deveni protest politic. Din rândurile mișcărilor hippie din anii ‘60 ridicate împotriva materialismului capitalist au rezultat capitaliști feroci, miniștri de finanțe. Nonconformiștii de atunci au înființat și mai conduc și azi multinaționalele împotriva cărora protestează azi alți tineri nonconformiști.
Contracultura va fi preluată până la urmă de rețelele de socializare. Vremea pozelor cu pisici de pe conturile proprii trece ușor, ușor. Viața refuză să se lase înghesuită în rețele de socializare. Rușii au inventat “Balena Albastră”, dar iată că tinerii francezi le-o iau înainte, pun mâna pe ce apucă și aruncă în căștile forțelor de ordine. Violența socială, în fond impulsul individului spre libertate, își cere dreptul la manifestare.
Pare ușor aiurea, dar dintre partidele actuale singurul partid care vrea să-și facă din respectarea drepturilor omului un vârf de lance este ALDE. Cel mai nou partid, USR, care își revendică proveniența din societatea civilă, pornind la drum ca o mișcare anti-sistem, și-a abandonat ideologia înainte de a o fi avut cu adevărat. O simbioză între cele două partide ar face furori. Dar nu este posibilă o conlucrare pentru că fac parte din tabere diferite. Scopul este însă același, accesul spre putere. Alianțe contra naturii, cum se zice, s-au mai văzut și se vor mai vedea.
O apropiere între revolta tinerilor din Franța care nu au împlinit 18 ani și tinerii din România pare deplasată. Nu însă și imposibilă. Pare greu de explicat logic, pentru că nu este ca o gripă aviară care se ia de la pasăre la pasăre. Dar problemele sunt aceleași.
Starea de nemulțumire, difuză, încă latentă, este la aceeași temperatură în toate țările UE. În România politicienii inventează încă o mie de probleme pe lângă cele existente. Nepoliticienii au și ei dreptul la opinie și, când le va fi politicienilor lumea mai dragă, vor izbucni nemulțumirile care se acumulează necontenit.
